Alexandru Arșinel e în stare gravă la spital. Rinichiul primit ”peste rând” la Cluj e perfect sănătos


Alexandru Arșinel este internat în spital, iar medicii nu se pot pronunța încă în privința șanselor de externare, mai ales că actorul are o vârstă înaintată. 

Arșinel a mai avut probleme de sănătate, în 2013, când a primit un rinichi ”peste rând” la Cluj, din partea profesorului Mihai Lucan, prelevat dela un tânăr de 23 de ani.

Maestrul are montat un stent pe artera interventriculară anterioară a inimii.

Acum, Alexandru Arșinel este internat la Terapie Intensivă, iar problemele sunt altele. 

Marele actor are o infecție nosocomială, care îi da mari bătăi de cap, scrie Cancan.ro. Infecția este una spitalicească, lucru foarte des întâlnit în România. 

Alexandru Arșinel nu a putut fi contactat, pentru că i-a fost luat telefonul.

Fiul lui, unul dintre ei, i-a luat telefonul, noi credem că dacă Arși ar fi mai OK, nu s-ar întâmpla așa ceva. Noi nu am mai vorbit cu el de două luni. Este o secretomanie totală  vizavi de el, înțelegem că familia vrea să îl țină protejat, dar poate pentru el ar fi bine să își vadă colegii, prietenii.

Chiar și dacă ar fi foarte grav, suntem convinși că revederea cu noi i-ar face poate o mare bucurie, poate și o ameliorare a stării de sănătate a dânsului!”, au dezvăluit angajații teatrului de revistă.

Comentarii Facebook