Alertă în România! Țintă aeriană detectată lângă granița cu Ucraina. Două avioane F-18 au fost ridicate de la sol


Alertă în zona de nord a județului Tulcea, după ce sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi, 13 august, o țintă aeriană în apropierea frontierei fluviale a României cu Ucraina.

Potrivit MApN, ținta a fost detectată la ora 15:17, iar la doar trei minute distanță, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, au fost ridicate de la sol.

Avioanele au fost trimise pentru monitorizarea situației și verificarea țintei aeriene detectate în apropierea frontierei.

Alertă în România! Țintă aeriană detectată lângă granița cu Ucraina. Două avioane F-18 au fost ridicate de la sol

În paralel, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea.

Un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 15:25, prin care populația din zona vizată a fost avertizată cu privire la situația aeriană.

Incidentul are loc în contextul în care zona de frontieră a României cu Ucraina este monitorizată atent, pe fondul războiului din Ucraina și al incidentelor aeriene produse în apropierea teritoriului românesc. Autoritățile militare monitorizează în continuare situația și urmează să stabilească natura și evoluția țintei detectate.

Comentarii Facebook