A murit ultimul lider URSS, Mihail Gorbaciov, la vârsta de 91 de ani. A fost distins cu premiul Nobel pentru Pace în 1990


Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a murit marți, 30 august, la vârsta de 91 de ani, a anunțat Reuters, citând agențiile de presă din Rusia. 

Liderul sovietic era internat de câteva zile în Spitalul Central din Moscova. Unitatea medicală a anunțat marți seară că Mihail Gorbaciov, în vârrstă de 91 de nai, a decedat din cauze naturale: „În această seară, după o lungă boală gravă, Mihail Sergheevici Gorbaciov a decedat”, a comunicat Spitalul Clinic Central din Moscova (TSKB), conform agențiilor de presă Tass și Interfax

Cine a fost Mihail Gorbaciov

Mihail Gorbaciov a fost ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, în perioada martie 1990 - decembrie 1991. De asemenea, a deţinut funcţia de secretar general al Partidului Comunist din URSS în perioada martie 1985 - august 1991.

Gorbaciov a fost un susţinător al reformelor în sensul transparenţei instituţionale (glasnost) şi al restructurării sistemului economic şi politic din URSS (perestroika). Reformele pe care le-a promovat, inclusiv în materie de politică externă, au condus la încheierea Războiului Rece, dar Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991.

Fostul lider URSS a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1990

gorbaciov nobel.PNG

Preşedintele Vladimir Putin a transmis condoleanţe profunde după moartea lui Mihail Gorbaciov”, a declarat în cursul nopţii Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit agenţiei Interfax, citată de BBC News. „Miercuri dimineaţă, preşedintele va trimite o telegramă de condoleanţe familiei şi prietenilor” lui Gorbaciov, a precizat Peskov.

Mihail Gorbaciov va fi înmormântat în Cimitirul Novodevici din Moscova, lângă soția sa Raisa, decedată în 1999. 

Sursa foto: Getty-tmz.com


Comentarii Facebook