120 de conturi de Facebook false închise în România. Îl promovau pe Donald Trump


Facebook a anunțat joi seară că a închis o rețea de circa 120 de conturi false din România, care îl promovau pe Donald Trump, conform unui raport al companiei americane. În spatele acestor conturi erau persoane care pretindeau că  sunt cetățeni americani.

Potrivit raportului publicate de Facebook, au fost înhise 35 de conturi de Facebook, 3 pagini și 88 de conturi de Instagram.

Activitatea avea originea în România și se concentra pe SUA. Am descoperit această rețea în contextul investigației noastre privind comportamentul suspect, coordonat și neautentic de dinaintea alegerilor din 2020 în Statele Unite”, se precizează în raport. 

Această rețea publica (conținut, n.red.) despre știrile și evenimentele din SUA, inclusiv despre alegerile care urmează în noiembrie, despre campania lui Trump și sprijinul care ar proveni pentru el din partea persoanelor afro-americane, despre ideologia conservatoare, convingeri creștine și Qanon (o organizație conspiraționistă de extremă-dreapta)”, se mai arată în raportul Facebook. 

Nu am găsit nicio dovadă a motivaţiilor lor, financiare sau de altfel”, a declarat Nathaniel Gleicher, directorul pentru reglementări în domeniul securităţii cibernetice al Facebook, într-o conferinţă de presă.

Potrivit sursei citate, aproximativ 1.600 de conturi urmăreau una sau mai multe dintre aceste pagini și aproximativ 7.200 de persoane urmăreau unul sau mai multe dintre aceste conturi de Instagram.

În total, în luna iulie, cele două platforme au dezactivat peste 1.000 de conturi identificate ca fiind ”neautentice” prin comportamentul lor, vizând înşelarea publicului în ceea ce priveşte intenţiile sau originile lor.

Conform raportului pe luna iulie 2020 al companiei, publicat la 6 august, au fost eliminate pentru comportament neautentic coordonat 798 de conturi de Facebook, 259 de conturi de Instagram, 669 de pagini şi 69 de grupuri.

Comentarii Facebook