Un virus agresiv amenință siguranța utilizatorilor Android


Potrivit specialiștilor în securitate români, BadNews este metoda prin care pot fi introduși virușii în reclamele din aplicații.

Virusul stă ascuns în spatele reclamelor agresive care apar în unele aplicații descărcate din Google Play. Conform specialiștilor, acestea găzduiau virusul încă din iunie 2012, iar versiunile mai recente, după instalarea în smartphone, trimiteau sms-uri false, solicitau utilizatorilor sa instaleze alte aplicatii virusate, sau extrageau date sensibile precum ID-ul aparatului si numarul de telefon.

’’BadNews este un exemplu care arata ca reclamele agresive introduse in aplicatii pot descarca ulterior virusi, astfel ca pe langa informatiile confidentiale pe care le colecteaza despre utilizator, acestea pot aduce si pierderi financiare serioase. Dezvoltatorii de aplicatii ar trebui sa fie mult mai atenti la comportamentul reclamelor pe care le accepta in aplicatiile lor. Desi acestea sunt la limita legitimitatii pentru ca aduna cantitati mari de date despre utilizatori cu scopuri neclare, incarcarea lor cu virusi are efecte de-a dreptul dureroase. De asemenea procesul de scanare a aplicatiilor din Google Play ar trebui sa fie mult mai complex’’, declara Catalin Cosoi, Chief Security Strategist, Bitdefender, informează Yoda.ro.

Deși a fost raportat de nenumărate ori în China, virusul a apărut și în alte țări precum Rusia, Germania șiMyanmar.Bitdefender a identificat trei noi aplicatii - ru.yoya.anekdot, com.hellow.world si zh.studio – care se adauga altor 32 cunoscute ca purtatoare ale virusului.

În total cele 35 de aplicații au fost descărcate de milioane de ori din magazinul de aplicații Google Play.

Comentarii Facebook