Tarom avertizează: Pasagerii să vină la aeroport cu minimum două ore înaintea plecării

 

Compania Tarom își anunță pasagerii să vină la aeroport cu minim două ore îainte de decolarea zborului, din cauza aglomerației.

 

Dat fiind numărul foarte mare de pasageri atât pe cursele regulate, cât şi pe numeroasele curse charter efectuate de Tarom în această perioadă, ne pare rău să anunţăm un timp de aşteptare mai mare decât de obicei, pentru efectuarea formalităţilor de check-in în aeroport. În acest sens, rugăm pasagerii să se prezinte în aeroport cu cel puţin două ore înainte de plecarea cursei, aşa cum este prevăzut în condiţiile de călătorie, pentru a evita aglomeraţia şi a scurta timpul de aşteptare”, se precizează într-un comunicat Tarom.

 

Compania anunță că check-in -ul se poate face și online, pe www.tarom.ro, sau la chioşcurile de self-checkin din aeroport.

 

Cele mai mari probleme s-au semnalat pe Aeroportul Otopeni, unde miercuri s-au format cozi lungi, iar unii pasageri au pierdut zborurile.

Comentarii Facebook