RMGC îl dă în judecată pe fostul director al Institutului Geologic al României pentru acuzații defăimătoare


Compania de exploatare minireă RMGC îl dă în judecată pe fostul director al Institutului Geologic al României (IGR), Ştefan Marincea, pe care îl acuză de afirmații defăimătoare și solicită în instanță repararea prejudiciului moral adus companiei.

RMGC are cel mai mare respect pentru toate instituțiile statului și pentru experții acestora. Când se fac însă afirmații de natură să prejudicieze grav reputația companiei, avem obligația să contracarăm aceste afirmații pe toate căile legale disponibile. Suntem o companie corectă și transparentă și sperăm să fim tratați corect”, spun reprezentanții companiei.

RMGC atacă afirmațiile făcute de fostul director general al IGR potrivit cărora compania ar fi falsificat hărțile institutului și pe cea a Facultății de Geologie a Universității București. Compania susține că a folosit exemplarul original,întocmit de IGR în anul 1979, la scara 1:50.000.

Compania de exploatare minieră îi solicită lui Marincea despăgubiri civile simbolice, în valoare de 100 de lei.

Comentarii Facebook