Proiect de lege: Să se difuzeze, integral, imnul național, în fiecare dimineață, la toate posturile radio și TV



Un proiect legislativ, depus la Camera Deputaților de doi deputați independenți, ar putea obliga toate posturile de radio și televiziune din România să difuzeze imnul național, în varianta integrală, în fiecare zi de la ora 07.00.

Proiectul legislativ, care amendează Legea audiovizualului, este semnat de deputaţii Mihai-Bogdan Diaconu şi Răzvan Tănase. ''Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României au obligaţia să difuzeze în fiecare zi de la ora 7.00 Imnul Naţional al României, varianta integrală'', propun cei doi iniţiatori, conform Mediafax.

Momentan, proiectul se află în faza de consultare publică.

''Această propunere are ca scop întărirea sentimentului naţional şi al respectului faţă de însemnele naţionale într-un moment în care acestea sunt fie lăsate uitării şi neglijate, fie chiar îndepărtate din conştiinţa publică. Este un lucru firesc ca un stat naţional unitar să îşi afirme pe toate căile conştiinţa de sine şi valorile sale, mai ales atunci când se confruntă cu contestatari înăuntrul şi în afara graniţelor sale, iar transmiterea Imnului Naţional în fiecare zi de către furnizorii media aflaţi sub jurisdicţia României constituie un act de normalitate'', explică iniţiatorii oportunitatea acestei iniţiative în expunerea de motive.

Comentarii Facebook