Peste 600 de posturi din institutiile de cultura vor fi desfiintate

Guvernul a adoptat o hotarare de reorganizare a Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National si a institutiilor aflate in subordinea acestui minister.

 

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat ca vor fi reduse in total 638 de posturi. 273 dintre acestea erau vacante la momentul luarii deciziei, a anuntat ministrul.

 

Kelemen Hunor a spus ca deciziile au fost luate dupa consultarea sindicatelor si a managerilor structurilor afectate de aceste reduceri de personal. "Vom discuta in continuare cu managerii teatrelor, muzeelor si cu sindicatele, asa cum am facut si pana acuma. Saptamana trecuta am avut o intalnire cu sindicatele de la Opera Romana, acum doua saptamani cu sindicatele de la Cluj", a precizat ministrul Culturii.

 

Kelemen Hunor a mai declarat ca din structura Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National va fi eliminat un post de secretar de stat, care este in acest moment vacant.

Comentarii Facebook