Pamfile către Becali: Nea Gigi, nu eşti Dumnezeu!


Mădălina Pamfile nu s-a lăsat mai prejos după atacul lui Gigi Becali şi i-a dat replica scurt:"Nea Gigi, nu eşti Dumnezeu".

Pamfile i-a transmis lui Becali că acesta nu are dreptul să interzică fotbaliştilor să aibă o relaţie cu ea, după ce s-a săturat să fie criticată de acesta. Becali a acuzat-o că l-a distrus pe Gabi Matei şi că din cauza relaţiei lui Alexandru Maxim cu ea, renunţă la transferul acestuia de la Pandurii la Steaua. Maxim şi Pamfile au fost surprinşi de paparazzi în timp ce se sărutau.

"Dacă nea Gigi vrea fete inteligente pentru jucători, de ce nu îi duce la bibliotecă? Fotbaliştii vor fete frumoase, tinere. Degeaba construieşte biserici, dacă distruge oameni. El nu e Dumnezeu să interzică relaţia unei femei cu un fotbalist. Oricum, nici nu mai sînt asistentă TV, iar lenjerie intimă prezint rar. Acum fac o facultate, mă culc devreme...", a spus Mădălina la emisiunea WOWbiz de la Kanal D, potrivit antena3.ro.

Pamfile a explicat şi motivul pentru care ea şi Maxim s-au întâlnit şi sărutat, spunând că nu sunt într-o relaţie: "Am ieşit la o cafea, n-am nici o relaţie cu el. Ne-am sărutat doar aşa, ca să vedem cum e. Poate că el era curios să vadă cum e să săruţi pe cineva care are botox în buze".

"Nu am cerut nici unui jucător să se despartă de cineva. Nu e normal! Dar e normal ce face Pamfile? Să se culce cu toţi? Să-i ia la rînd? Asta nu mai e decenţă!", a declarat Gigi Becali.

Comentarii Facebook