Majoritatea femeilor nu știu care este riscul apariției cancerului mamar. Vezi ce spun experții



Potrivit unui sondaj realizat pe un eșantion de peste 9.000 de femei, majoritatea acestora nu conștientizează care este riscut de apariție a cancerului mamar.

Doar 9,4% dintre femeile implicate în cercetare erau capabile să îşi dea seama cu acurateţe de riscul la care erau expuse în ceea ce priveşte apariţia cancerului de sân”, a declarat dr. Jonathan Herman.

Chiar mai mult, 4 din 10 femei nu au discutat niciodată cu medicul lor despre riscul de a suferi de cancer mamar.
Cercetarea a început în 2010, după ce fiica ginecologului Jonathan Herman, Sarah, atunci în vârstă de 13 ani a vrut să afle dacă afirmaţia tatălui ei, potrivit căreia femeile nu îşi cunosc riscul de apariţia a cancerului, este sau nu adevărată, scrie Descoperă.ro.

Drept urmare, au rugat un număr de 9.873 de femei, cu vârste cuprinse între 35 şi 70 de ani, venite să îşi facă mamografii în centrele din New York, să completeze câte un chestionar.

Chestionarul le cerea femeilor să-și estimeze propriul risc de a dezvolta cancerul mamar în următorii 5 ani, dar şi de-a lungul vieţii. Dr. Herman şi fiica sa au obţinut și informaţii despre etnia femeilor, asigurările lor de sănătate, istoricul personal şi cel de familie în ceea ce priveşte cancerul mamar, dar şi dacă participantele au discutat cu medicii lor despre riscul de apariţie a cancerului.

În urma sondajului, experții din echipa lui Herman au calculat care este adevăratul risc al fiecărei femei de a suferi de cancer mamar, apoi au comparat cu rezultatele estimate de ele, iar dacă diferența dintre estimări și riscul actual era mai mare de 10 puncte, acestea erau trecute drept incorect.

Citește mai multe pe Descoperă.ro

Comentarii Facebook