Ieșean, condamnat la închisoare după ce a făcut o ”românească”. A jucat 24.000 de euro din fonduri europene la ”păcănele”



Un bărbat din iași a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare după ce a jucat ”la păcănele” o parte din banii europeni primiţi în cadrul proiectului ”Instalarea tinerilor fermieri”.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au decis condamnarea lui Andrei Anti la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, scrie Mediafax.

Astfel, instanţa i-a impus lui Anti Andrei obligaţia de a urma un curs de calificare profesională. De asemenea, acesta va presta o muncă neplătită în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Butea, pe o perioadă de 70 de zile.

Ieşeanul este obligat la plata sumei de 107.304 lei, au declarat, miercuri, magistraţii ieşeni.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată la instanţa de judecată superioară, respectiv la Curtea de Apel Iaşi.

În urmă cu câteva luni, procurorii DNA Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Andrei Anti, după ce, în perioada februarie – mai 2014, în calitate de reprezentant al unei întreprinderi individuale, a schimbat destinaţia sumei de 107.304 lei (echivalentul sumei de 24.000 de euro), virată de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, cu titlu de avans, conform unui contract de finanţare privind ”Instalarea tinerilor fermieri”.

Comentarii Facebook