Miercuri 24 Aprilie

George Michael a cântat pentru medici şi asistentele care i-au salvat viaţa

 

George Michael a cântat, marţi seară, la Viena, pentru medicii şi infirmierele care i-au salvat viaţa după ce a fost diagnosticat cu o pneumonie severă în noiembrie 2011, informează Mediafax.

Cântăreţul a fost nevoit să îşi anuleze turneul european din toamna anului trecut, după ce s-a îmbolnăvit cu puţin timp înainte de a susţine un concert la Viena. Starul britanic a petrecut apoi o lună la secţia de terapie intensivă a clinicii AKH din capitala Austriei, informează contactmusic.com.

George Michael şi-a reluat turneul marţi seară şi a invitat la concertul său de la Vienna 300 de medici şi infirmiere de la clinica AKH.

 Cu câteva ore înainte de a urca pe scenă pentru primul lui concert major de după spitalizarea din 2011, George Michael a postat pe Twitter un mesaj prin care a mulţumit încă o dată personalului medical care i-a salvat viaţa.

"Salut tuturor, a sosit în sfârşit acel moment. Am ales să îmi reiau turneul printr-un concert în care voi cânta pentru medicii şi infirmierele care mi-au salvat viaţa. Aceasta este o zi frumoasă!", a declarat artistul.

Potrivit noii programări, turneul "Symphonica - The Orchestral Tour" va include concerte în Austria, Olanda, Marea Britanie şi Franţa.

George Michael a vândut peste 80 de milioane de albume pe plan internaţional, iar printre piesele sale se numără hituri precum "Careless Whisper", "Faith " şi "Last Christmas".

Comentarii Facebook