Sambata 17 Aprilie

Fumezi? Vezi ce efect are acest viciu asupra creierului


Un studiu amplu arată că fumatul poate avea un efect extrem de nociv pe termen lung. Oamenii de știință au descoperit că acest obicei poate duce la subţierea cortexului, o importantă regiune cerebrală, unde au loc funcţiile cognitive esenţiale, cum sunt memoria, limbajul şi percepţia.

Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea McGill şi de la Universitatea din Edinburgh.

La cercetare au luat parte 244 de bărbaţi şi 260 de femei cu vârsta medie de 73 de ani. Din grup făceau parte nefumători, fumători şi persoane care renunţaseră la fumat, potrivit Science Daily, citat de Descoperă.ro.

Subiecții fuseseră analizați în anul 1947, în cadrul Scottish Mental Survey, iar acum, cercetătorii au observat starea lor de sănătate prin interviuri şi prin scanări cerebrale.

Fumătorii şi foştii fumători aveau multe regiuni din cortex mai subţiri comparativ cu nefumătorii.

Totuși, în cazul foştilor fumători o parte din cortex îşi recăpătase parţial grosimea, rezultând astfel că renunţarea la acest viciu are efect benefic, precizează coordonatorul studiului, medicul Sherif Karama.

Din păcate, cercetorii avertizează că procesul de refacere este incomplet şi foarte lent. Astfel, fumătorii înrăiţi, deşi renunţaseră la fumat de 25 de ani, tot aveau un cortex mai subţire.

Comentarii Facebook