Fosta preşedintă sud-coreeană, condamnată la 24 de ani de închisoare pentru abuz de putere și corupție

 

Fosta preşedintă sud-coreeană Park Geun-hye a fost condamnată, vineri, de un tribunal din Seul la 24 de ani de închisoare pentru abuz de putere și corupţie, anunță AFP.

 

Condamnarea vine după scandalul răsunător de corupție în urma căruia Park Geun-Hye a fost destituită din funcție și apoi arestată, anul trecut.

 

Park Geun-Hye (66 de ani) a fost aleasă președinte al Coreei de Sud în anul 2012, fiind prima femeie din țara sa aleasă în această funcție. Park Geun-Hye este fiica dictatorului sud-coreean Park Chung-Hee, al carui regim brutal a durat 18 ani, pana la asasinarea sa, in 1979. 

 

Fosta președintă a Coreei de Sud a fost găsită vinovată în 16 capete de acuzare, printre care corupţie, abuz de putere, mită şi dezvăluirea de secrete de stat. Park trebuie să plătească și o amendă în valoare de 18 miliarde de woni.

 

Tribunalul din Seul a considerat că Park Geun-Hye a abuzat de funcția sa și a complotat împreună cu o veche prietenă, Choi Soon-sil, pentru a primi zeci de miliarde de woni din partea unor companii importante precum Samsung şi Lotte. Banii ar fi urmat să ajungă la fundaţii nonprofit deţinute de prietena fostei președinte sud-coreene. 

 

Fosta președintă ar fi constrâns companii sud-coreene să plătească 77,4 miliarde de woni (echivalentul a 59 milioane de euro) către două fundaţii controlate de către prietena și confidenta sa.

 

Choi Soon-sil, prietena fostei președinte, a fost judecată într-un proces separat și condamnată la 20 de ani de închisoare, conform Hotnews.

Comentarii Facebook