Deși atunci când privim în urmă și ne amintim de cum eram în trecut observăm cât de mult ne-am schimbat, o echipă de psihologi susține că în momentul în care ne gândim cum o să fim în viitor, ne așteptăm să rămânem la fel.

Specialiştii au denumit acest fenomen „iluzia sfârşitului istoriei”, în care oamenii tind să „subestimeze cât de mult se vor schimba în viitor”. Conform acestei cercetări, ce s-a desfăşurat pe 19.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 68 de ani, această iluzie persistă din anii adolescenţei până după pensionare.

„Oamenii de vârstă mijlocie – ca mine – reflectă adesea asupra modului în care erau în adolescenţă cu amuzament şi tristeţe”, a explicat unul din autori, Daniel T. Gilbert, un psiholog de la Universitatea Harvard. „Ce nu realizăm niciodată este faptul că în viitor, sinele nostru va privi la modul în care suntem astăzi în exact acelaşi fel. La toate vârstele credem că suntem cei mai isteţi şi de fiecare dată ne înşelăm”, a explicat Gilbert.

Alţi psihologi s-au declarat intrigaţi de rezultatele publicate în jurnalul Science şi au fost impresionaţi de cantitatea dovezilor care susţin această descoperire. Participanţii au fost întrebaţi despre trăsăturile lor de personalitate şi despre preferinţele lor – mâncărurile vacanţele, hobby-urile şi formaţiile preferate – în anii trecuţi şi în prezent, fiind rugaţi apoi să facă o serie de predicţii despre viitor. Deloc surprinzător, participanţii mai tineri la studiu au relatat mai multe schimbări în deceniul trecut decât respondenţii mai vârstnici.

Atunci când au fost rugaţi să prezică care trăsături ale personalităţii şi care gusturi urmează să se schimbe în următorii 10 ani, participanţii de toate vârstele estimau doar schimbări minore.

Astfel, o femeie tipică de 20 ani prevedea mult mai puţine schimbări pentru următorii 10 ani în comparaţie cu schimbările din deceniul trecut relatate de o femeie de 30 de ani. Această discrepanţă se menţinea la toate grupele de vârstă.

Discrepanţa nu pare să fie provocată de problemele de memorie, deoarece schimbările de personalitate relatate de oameni erau consistente cu cele reliefate de cercetările independente care măsurau modul în care trăsăturile de personalitate se schimbă cu vârsta. Oamenii păreau mult mai pricepuţi în a-şi aminti „sinele din trecut” decât în a-şi imagina modul în care se vor schimba în viitor.

De ce are loc acest lucru? Dr. Gilbert şi colaboratorii săi, Jordi Quoidbach de la Universitatea Harvard şi Timothy D. Wilson de la University of Virginia, au câteva teorii. Prima se bazează pe o tendinţă bine-documentată a oamenilor: aceea de a-şi supraestima propria splendoare.

„A crede că am ajuns pe culmea evoluţiei personale ne face să ne simţim bine”, a explicat Dr. Quoidbach. „Sentimentul de «mi-aş fi dorit să ştiu atunci ce ştiu acum» ne dă o senzaţie de satisfacţie şi de înţeles, pe când realizarea faptului că preferinţele şi valorile noastre sunt temporare ne-ar duce să ne îndoim de fiecare decizie pe care o luăm, generând astfel anxietate”, a mai spus specialistul.

O altă variantă ar putea fi faptul că este nevoie de mai multă energie mentală pentru a prezice viitorul decât este necesară pentru a ne aminti trecutul. „Oamenii pot confunda dificultatea imaginării schimbărilor personale cu probabilitatea scăzută a schimbării în sine”, au explicat autorii.

Citește mai multe pe Descoperă.ro