Vineri 11 Octombrie

Cele mai eficiente metode pentru a-ţi menţine creierul în formă maximă


Cu toţii avem momente de "blanc" când uităm un nume, sau unde ne-am pus ochelarii. Specialiştii au găsit însă, metodele cele mai bune pentru ca aceste momente să fie evitate.

Potrivit cercetărilor în domeniu, creierul poete fi menţinut în formă maximă printr-o dietă sănătoasă şi prin antrenarea funcţiilor cognitive la momentul potrivit.

Iată cele mai utile 7 sfaturi pe care specialiştii le propun, potrivit sfatulparintilor.ro.

1. Consumă măcar o dată pe săptămână peşte la masă (prânz sau cină)

"S-a constatat că persoanele care mănâncă peşte în mod regulat au cu 60% mai puţine şanse să facă Alzheimer" – explica dr Martha Clare Morris. "De vina" este celebrul acid gras Omega3, pe care-l găsim în cantităţile cele mai mari în peştii de ape reci, precum somonul, tonul şi codul. Dr Morris a descoperit că acel consum regulat de peşte şi fructe de mare scade cu 10% anual şansele îmbătrânirii creierului (cu alte cuvinte, am "întoarce" ceasul cam cu 3-4 ani în fiecare an).

2. Găseşte-ţi în fiecare zi timp să joci un joc inteligent

Găsim mereu timp să ne menţinem forma fizică, însă uităm cu desăvârşire că avem nevoie de antrenament şi pentru creier. Să nu uităm că obiceiul este o a doua natură. Creierul nostru preferă lucrurile neaşteptate sau greu de rezolvat. Dacă ne antrenăm în acest sens, putem menţine un nivel intelectual bun, iar şansele să devenim nişte uituci se micşorează considerabil. Un exerciţiu perfect îl reprezintă jocurile tip Sudoku sau Mah Jongg. Dacă n-ai încercat, fă-o măcar din curiozitate! O să fii surprins ce mult o să-ţi placă!

 3. Nu te refugia în spatele membrilor familiei!

Experţii în domeniu au demonstrat faptul că a "rămâne conectat" la viaţa sociala este o formă de exerciţiu mental extrem de important. Când interacţionezi cu alte persoane, lobul frontal al creierului este activat şi responsabilizat pentru activităţi tip planificare sau luare a deciziilor. Funcţia de socializare este importantă pentru că menţine creierul în plină formă.

Citeşte continuarea pe sfatulparintilor.ro.




Comentarii Facebook