Sambata 4 Februarie

Basescu, la prima aparitie publica de la izbucnirea protestelor, a vorbit despre revoltele arabe


Traian Basescu a vorbit in prima aparitie publica de la izbucnirea protestelor nationale despre primavara araba, miscare care a dus la detronarea dictaturilor.

"2011 a fost un an dificil, un an in care crizele economica, financiara, umanitara si, uneori, politica au pus din nou la incercare guvernele si populatiile lumii. Este suficient sa amintesc urmarile cutremurului din Japonia, catastrofale in plan umanitar, dar si cu efect major in planul strategiilor energetice sau evolutiile dramatice, dar datatoare de sperante, din state precum Tunisia, Libia sau Egipt, sau criza datoriilor suverane in Uniunea Europeana, pentru a creiona imaginea unei lumi plasate mai mult ca oricand intr-o zona a incertitudinii si a schimbarii.

In Europa, pe masura adancirii crizei, a devenit tot mai clar ca viitorul consta in consolidarea si continuarea integrarii statelor in Uniune. Singurele optiuni viabile pentru depasirea dificultatilor raman actiunea concertata a statelor membre, dialogul constant intre institutii si state, definirea in comun a prioritatilor de actiune si a directiilor de evolutie", a declarat Traian Basescu.

Seful statului a vorbit despre situatia economica a tarii si a trecut in revista politica externa.

"Primavara araba este, fara indoiala, evenimentul politic cel mai important al anului 2011, un moment de cotitura istorica si o sansa imensa pentru regiune. Primavara araba ne-a oferit ocazia de a retrai momentul euforiei produse acum mai bine de 20 de ani, de caderea dictaturilor din Europa de Est. Ne-a creat, de asemenea, responsabilitatea de a oferi altora experienta acumulata in propriul proces de tranzitie", a spus Basescu, fara a spune un cuvant despre protestele din Bucuresti, conform realitatea.net.

Comentarii Facebook