Bărbat imobilizat la bordul unei curse Blue Air

 

Un bărbat a fost imobilizat în timpul zborului de pe ruta Birmingham- Bucureşti.

 

În timpul zborului Blue Air, ce a decolat, pe 27 martie, de pe Aeroportul Birmingham la ora locală 17.42 și a aterizat, conform programului de zbor, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București la ora locală 22.24, unul dintre pasageri a exprimat un comportament neadecvat, cu semne de nervozitate și limbaj incoerent. 

 

Respectând procedurile, comandantul a anunțat autoritățile de pe aeroportul Otopeni. În tot acest timp, pasagerul nu a dat semne de violență față de echipaj, ori alți pasageri. 

 

Întrucât comportamentul pasagerului în vârstă de 27 de ani a continuat să se deterioreze și respectând procedurile în vigoare, echipajul a decis imobilizarea și plasarea lui în partea din spate a cabinei. Pasagerul nu a opus rezistență, nu a existat panică la bord în niciun moment, întreaga situație fiind gestionată cu maxim de profesionalism de echipajul nostru experimentat și bine pregătit”, precizează Blue Air, într-un comunicat.

Comentarii Facebook