Angajaţii Lufthansa au intrat în grevă

 

Personalul navigant de pe aeronavele comerciale ale principalei companii aeriene germane Lufthansa a intrat în grevă vineri la Frankfurt începând cu ora 05.00 (06.00 ora României), iar aceasta va dura până la ora 13.00 (14.00 ora României).

Anunţul a fost făcut joi seară de sindicatul german Ufo, citat de AFP, potrivit Mediafax.

Sindicatul german al personalului navigant de pe aeronavele comerciale, Ufo, a afirmat marţi că va cere întreruperea temporară a activităţii la Lufthansa în Germania "anunţată în ultimul moment" şi "foarte curând".

"Pregătim o grevă cu durată nedeterminată, pe termen mediu", a adăugat Nicoley Baublies, preşedintele sindicatului.

Aproximativ 840 de zboruri ale companiei decolează şi aterizează în fiecare zi pe aeroportul din Frankfurt (vest), care constituie baza principală a companiei.

Joi dimineaţa, sindicatul a anunţat pe site-ul său de Internet că "vineri va fi prima zi în care greva se va concretiza", dar nu a precizat ce aeroporturi vor fi vizate.

Compania aeriană a anunţat că va "depune toate eforturile" pentru a reduce atât cât este posibil consecinţele grevei şi pentru a-şi informa cât mai bine clienţii.

În aprilie, Ufo a cerut o creştere a salariilor cu 5 la sută pe 15 luni şi retroactiv începând de la 1 ianuarie, pentru a recupera trei ani de stagnare. Sindicatul a respins ferm folosirea personalului de bord interimar în avioanele Lufthansa.

Ufo susţine că aproximativ două treimi din totalul de 18.000 de stewardese şi stewarzi ai companiei aeriene germane sunt membrii săi.

Comentarii Facebook