Alimentul minune care te ferește de problemele cardiace , diabet și cancer


Potrivit unui studiu realizat recent, persoanele care consumă de minim două ori pe săptămână nuci pot reduce riscul de a suferi de diabet tip 2 cu mai mult de un sfert.

Studiul efectuat pe aproape 140.000 de femei din Statele Unite ale Americii a arătat că persoanele care consumă regulat porţii mici de nuci se bucură de protecţie împotriva acestei afecţiuni ce ameninţă să se transforme într-o epidemie la nivel global.

Femeile care consumau un pachet de nuci de 28 de grame de cel puţin două ori pe săptămână prezentau un risc cu 24% mai mic de a dezvolta diabet de tip 2 în comparaţie cu femeile care consumau rar sau deloc nuci.

Cele mai noi rezultate au fost publicate în Journal of Nutrition, însă acest studiu nu este primul care indică efectul anti-diabetic al nucilor, alte cercetări arătând beneficii similare. Cu toate acestea, noua cercetare este una dintre cele mai mari studii care atestă că un consum regulat de nuci poate preveni apariţia acestei boli.

Deşi studiul a fost efectuat doar pe femei, este foarte probabil ca şi bărbaţii să beneficieze de acelaşi efect.

În România, peste 590.000 de pacienţi sunt diagnosticaţi cu diabet zaharat, iar autorităţile medicale estimează că numărul real este mai aproape de un milion, acesta urmând să crească în următorii ani ca rezultat al sedentarismului şi al stilului de viaţă nesănătos. Netratat, diabetul poate creşte riscul de atacuri de cord, orbire şi amputare.

Citește mai departe pe Descoperă.ro

Comentarii Facebook