Sfinții Mihail și Gavril: Peste 1,3 milioane de români își serbează onomastica. Cui trebuie să îi spunem „La Mulţi Ani!”


E sărbătoare mare printre ortodocși pe 8 noiembroe, de Sfinții Mihail și Gavril. Peste 1,3 milioane de oameni poartă numele cunoscuților arhangheli. 

Sunt peste 1,3 milioane de români care își serbează ziua numelui pe 8 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavril. Aceasta este ultima mare sărbătoare religioasă înainte de a începe Postul Crăciunului, iar în toate bisericile au loc slujbe speciale. 

Cui trebuie să îi spunem „La Mulţi Ani!” de 8 noiembrie

Nu uitați să îi felicitați pe cei care poartă numele de Mihail, Gavril și derivatelor lor: Mihai, Mihaela, Michi, Mișa, Mihăiță, Mișu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Găbiță, Gavrilă sau alte diminutive. 

Cine sunt arhanghelii Mihail şi Gavril

În calendarul popular, soborul Sfinților Mihail și Gavril se serbează timp de trei zile, în 8, 9 și 10 noiembrie. Prima zi se numește capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Despre Arhanghelul Mihail se știe că este conducătorul oștilor cerești-îngerești, iar despre Arhanghelul Gavril știm că este vestitorul Fecioarei Maria că va naște pe Mântuitorul lumii, pruncul Iisus.


Comentarii Facebook