Vrei o carieră în securitate cibernetică? UTCN Cluj dă startul unuia dintre cele mai bune programe pentru tinerii pasionați de industrie

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca anunță startul unuia dintre cele mai așteptate programe dedicate securității cibernetice pentru elevi și studenți: UNbreakable România 2026. Programul se adresează tuturor celor care sunt pasionați de cybersecurity sau care își doresc să descopere acest domeniu de viitor, extrem de căutat pe piața muncii.

Start oficial printr-un webinar deschis tuturor. CyberEDU - platforma unde învățarea devine practică

Etapa de pregătire a programului UNbreakable România debutează marți, 10 februarie, între orele 17:00 - 18:00, printr-un webinar online organizat de echipa UNbreakable. Evenimentul va oferi participanților o imagine clară asupra a ceea ce urmează în 2026 și asupra oportunităților reale de învățare și implicare.

În cadrul webinarului, tinerii vor afla calendarul complet al programului, temele care vor fi abordate în etapa de pregătire, dar și modul în care se vor desfășura competițiile, inclusiv tipurile de probe pregătite pentru participanți.

Un punct important al prezentării îl reprezintă platforma CyberEDU, care vine cu funcționalități noi și resurse extinse. Cei înscriși vor avea acces la materiale teoretice explicate pe înțelesul tuturor, exerciții rezolvate, provocări practice și webinarii susținute de specialiști din industrie și foști participanți. Participanții vor învăța nu doar concepte teoretice, ci vor avea ocazia să le aplice concret, într-un mod interactiv, exact ca în situațiile reale din domeniul securității cibernetice.

Invitați de top din domeniul securității cibernetice: de la învățare la comunitate

Webinarul de lansare îi va avea ca invitați speciali pe Dan Cîmpean, Director al Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Bogdan Carp, Programs Manager la CyberEDU, și Ioan Constantin, Cyber Security Expert la Orange România. Aceștia vor vorbi despre importanța cybersecurity-ului, tendințele actuale și oportunitățile de carieră pentru tineri.

Elevii și studenții vor afla cum pot contribui la dezvoltarea comunităților locale de securitate cibernetică, cum pot organiza competiții de tip CTF în propriul oraș și cum vor fi sprijiniți de echipa UNbreakable pe tot parcursul acestui proces.

Etapa de pregătire se desfășoară până pe 5 martie, iar înscrierea până în 10 februarie oferă acces complet la platforma CyberEDU și la toate resursele disponibile. Cei interesați se pot înscrie online și pot participa la webinar prin linkul acesta.

Comentarii Facebook