UMF Cluj-Napoca urcă în prestigiosul clasament Scimago Institutions Rankings. Mesaj special transmis de rectorul Anca Buzoianu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a urcat în prestigiosul clasament Scimago Institutions Rankings (SIR).

Scimago Institutions Rankings este un sistem de clasificare a instituțiilor de învățământ superior și cercetare, bazat pe un indicator compozit care ia în considerare performanța cercetării, impactul social și vizibilitatea online. 

Așadar, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca ocupă un impresionant loc trei în clasamentul universităților din România din 35 de instituții academice. Primul loc în acest clasament e ocupat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în timp ce locul secund este ocupat de Universitatea Babeș-Bolyai.

De asemenea, UMF Cluj-Napoca ocupă locul patru în clasamentul tuturor instituțiilor din România din 49 de organizații de cercetare și educație. În această situație, clasamentul este condus de Academia Română, în timp ce Universitatea „Carol Davila” ocupă locul secund și UBB Cluj-Napoca locul trei. 

Slasamentul Scimago analizează instituțiile pe baza a trei criterii cheie, mai exact performanța cercetării, rezultatele în inovație, impactul social al activității științifice.

„Acest rezultat reconfirmă angajamentul comunității academice a UMF „Iuliu Hațieganu” pentru inovație, calitate și vizibilitate internațională. Felicitări tuturor membrilor comunității academice și partenerilor noștri! Continuăm împreună să construim excelența în medicina românească”, au transmis reprezentanții UMF.

Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj-Napoca, și-a felicitat colegii pentru această performanță deosebită. „Felicitări tuturor! Continuăm să construim un viitor solid pentru medicina românească!”, a transmis Buzoianu.

ranking UMF.jpg

Comentarii Facebook