În prezența Înaltpreasfințitului Andrei, absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă a UBB au trecut printr-un carusel de emoții: „Mulțumim lui Dumnezeu”

Promoția 2025 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei.

Absolvenții programelor de licență și master i-au mulțumit lui Dumnezeu și au participat la Sfânta Liturghie, slujba fiind oficiată de același Înaltpreasfințit Părinte Mitropolit Andrei, în Paraclisul Facultății din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”.

Vizibil emoționați, absolvenții facultății s-au îndreptat mai apoi în Auditorium Maximum al UBB, alături de clerici și profesorii care i-au îndrumat pe studenți în acești ani din facultate. După citirea Sfintei Evanghelii, Înalt Prea Sfințitul Andrei, a rostit un cuvânt de învățătură intitulat misionari buni și harnici.

„Ziua de astăzi își are importanța ei. Tocmai de asta leg acest subiect misionari buni și harnici de ziua în care dânșii sunt absolvenți ai facultății de Teologie. Am mai repetat și de altă dată, pentru că în asemenea clipe care au încărcătura lor emoțională repetam câteva versuri care vin de dinainte. Sunt dedicate absolvenților. Născut dintr-un crâmpei de soare și o fărâmă de pământ, firul gingaș curat și sfânt îmbobocește și dă-n floare. A veni vremea ca florile să se maturizeze, și după cuvântul Mântuitorului, să meargă si să rodească”, a transmis ÎPS Andrei, conform Trinitas TV.

Înainte de festivitatea de absolvire, studenții au primit cadou cartea „Cred, Doamne, și mărturisesc! File de catehism ortodox”. Îl sală a fost prezent și Preasfințitul Părinte Benedict, episcopul Sălajului, alături de decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Arhim.prof.univ.dr. Teofil Tia.

„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce am trăit în această perioadă și îl rugăm să ne fie alături și să ne călăuzească pașii”, a declarat o tânără absolventă.

Comentarii Facebook