Profesorii clujeni se pregătesc de grevă. O primă formă de protest a fost anunțată pentru miercuri, 18 iunie. Ce îi nemulțumește pe dascăli

Profesorii clujeni se pregătesc de grevă japoneză. Proteste anunțate și în universitățile clujene, în total 6.000 de cadre sunt nemulțumite și amenință cu declanșarea grevei generale.

Profesorii sunt nemulțumiți pentru că ar urma să fie luate împotriva lor mai multe măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Protestele au fost deja anunțate la nivel național și vor debuta miercuri, 18 iunie, în toate școlile din țară.

Nu vor face excepție școlile din Cluj-Napoca, acolo unde peste 6.000 de cadre didactice și membri de sindicat vor purta banderole albe. Este un prim pas ales de profesorii din toată țara, dar și din orașul nostru, pentru a arăta că sunt nemulțumiți față de măsurile anunțate de Guvern.

Potrivit sindicaliștilor din educație, Ministerul Educației i-a chemat la discuții pe cei trei mari șefi ai sindicatelor din învățământ Este vorba despre 
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“. Aceste discuții, programate marți, 17 iunie, la ora 17:00, ar fi fost programate pentru a-i liniști de sindicaliști.

Pe lista principalelor nemulțumiri ale profesorilor se numără creșterea normei didactice de predare, coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță, precum și eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor.

„De asemenea, personalul didactic de predare este profund neliniștit și revoltat de propunerile care au apărut în spațiul public referitoare la modificarea statutului de titular în învățământ și la faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de 8 ore pe zi în unitățile de învățământ”, au transmis sindicaliștii.

Au trecut doar doi ani de la greva generală din învățământ care a dat peste cap întreg sistemul, fiind pusă în pericol organizarea examenului de Bacalaureat. Profesorii au obținut atunci, cu greu, creșteri salariale semnificative și alte beneficii, însă acestea ar putea fi diminuate din cauza măsurilor de austeritate pregătite de viitorul Guvern.

Comentarii Facebook