Un nou brand românesc confirmat la RIVUS Cluj. BENVENUTI pregătește un concept complet nou de magazin în cea mai mare dezvoltare comercială din România

BENVENUTI, unul dintre cele mai cunoscute branduri românești de încălțăminte și marochinărie, va deschide un magazin cu un concept complet nou în cadrul proiectului RIVUS Cluj-Napoca. Noul spațiu va avea 240 de metri pătrați și va fi al 49-lea magazin din rețeaua companiei, urmând să facă parte din cea mai amplă dezvoltare mixed-use aflată în prezent în construcție în România.

Dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, proiectul RIVUS presupune o investiție de peste 550 de milioane de euro și va reuni cea mai mare suprafață de shopping din România, de 142.000 de metri pătrați închiriabili. Proiectul va include peste 400 de magazine, restaurante și cafenele, spații de divertisment, cinematografe cu tehnologii de ultimă generație, concepte educaționale și numeroase servicii destinate publicului.

Potrivit dezvoltatorilor, RIVUS își propune să pună accent atât pe brandurile internaționale, cât și pe antreprenoriatul românesc, iar BENVENUTI este unul dintre numele autohtone care vor fi prezente în noul proiect.

BENVENUTI 01.jpg

IULIUS: Aproape jumătate dintre chiriașii grupului sunt afaceri românești

BENVENUTI colaborează deja cu grupul IULIUS, fiind prezent inclusiv în Iulius Mall Cluj. Reprezentanții dezvoltatorului spun că extinderea colaborării în RIVUS confirmă strategia de susținere a antreprenorilor locali.

„Relațiile pe termen lung pe care le dezvoltăm cu retailerii reprezintă unul dintre cele mai importante atuuri ale proiectelor IULIUS. La nivelul întregului grup, 43% dintre chiriași reprezintă mediul antreprenorial românesc. Colaborarea cu BENVENUTI, construită în timp și extinsă în RIVUS, demonstrează că businessurile românești performante găsesc în proiectele noastre un partener pentru dezvoltare.
Ne dorim un mix comercial în care antreprenorii locali de succes să fie reprezentați alături de marile branduri internaționale și credem în valoarea și capacitatea lor de a aduce diferențiere și autenticitate în mixul proiectelor noastre”
, a declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS.

Magazin de 240 de metri pătrați și un concept nou pentru clienți

Reprezentanții BENVENUTI anunță că magazinul din RIVUS va avea un design nou, gândit pentru a pune accent pe experiența de cumpărare și confortul clienților.

„Magazinul BENVENUTI pe care îl vom inaugura în RIVUS Cluj-Napoca va avea o suprafață de 240 mp și va fi cel de-al 49-lea magazin din rețea. Ne-am propus să fie locația care să atragă atât prin mixul inedit și extrem de ofertant de produse, cât și printr-o experiență memorabilă de shopping.

Brandurile care se vor regăsi în magazinul BENVENUTI din RIVUS Cluj-Napoca vor fi atât private labels, precum BENVENUTI, Luca di Gioia, Thezeus, Solo Donna sau Enzo Bertini, dar și mărci internaționale, precum Skechers, Crocs, Hey Dude, Hoka, New Balance, Valentino sau Jeep, numitorul comun al tuturor acestor branduri fiind confortul, calitatea, design-ul actual, inovator și original”, a declarat Adrian Câzu, Director de Dezvoltare BENVENUTI.

BENVENUTI 02.jpg

Acesta a explicat și motivele pentru care compania a ales să fie prezentă în noul proiect din Cluj-Napoca.

„Așa cum o facem de peste 22 de ani, vom continua să oferim modă și calitate la un preț accesibil, pentru toată familia. Ne-am alăturat acestui proiect îndrăzneț considerând că RIVUS este o poveste vibrantă din care vrem să facem parte și care trebuie trăită.

Mai mult decât un centru comercial, RIVUS va fi un punct de reper atât pentru viața socială, cât și pentru cea comercială, nu doar din Cluj-Napoca, ci și din regiune sau din țară. Suntem, totodată, convinși că alături de partenerii noștri de la RIVUS vom reuși să generăm o experiență comercială și de lifestyle generoasă, armonioasă și originală.”

BENVENUTI 03.jpg

RIVUS, unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din România

Proiectul RIVUS este dezvoltat pe fosta platformă industrială Carbochim și presupune transformarea unei suprafețe de aproximativ 14 hectare într-o nouă destinație urbană cu funcțiuni comerciale, de recreere și culturale.

Printre principalele elemente anunțate de dezvoltatori se numără:

  • investiție totală de peste 550 de milioane de euro;
  • 142.000 mp de spații comerciale închiriabile, cea mai mare suprafață de retail din România, închiriată deja în proporție de aproximativ 80%;
  • peste 400 de magazine, inclusiv premiere naționale și regionale;
  • reconversia a două clădiri de patrimoniu industrial și integrarea lor în circuitul public și cultural;
  • un parc de 52.000 mp, cu aproximativ 700 de arbori maturi și peste 100.000 de plante decorative;
  • amenajarea malului Someșului și conectarea acestuia cu Parcul Feroviarilor și Parcul Armătura;
  • realizarea unui pod rutier cu patru benzi, două pasarele pietonale și modernizarea infrastructurii rutiere din zonă;
  • relocarea și retehnologizarea fabricii Carbochim, investiție estimată la 7 milioane de euro.

De asemenea, dezvoltatorii subliniază că proiectul beneficiază de un credit sindicalizat verde în valoare de 400 de milioane de euro, acordat cu condiția respectării standardelor de sustenabilitate LEED Platinum și EDGE Advanced.

BENVENUTI 04.jpg

Comentarii Facebook