VIDEO - Un clujean acuza BANCPOST de harturire pentru plata ratelor. VEZI cum vorbeste functionarul bancii cu un client!


Un clujean acuza Bancpost ca il hartuieste cu telefoane si amenintari pentru a-l forta sa isi plateasca ratele, pentru un credit de nevoie personale. "Sunt camatari, asta sunt, pentru ca in fiecare zi ma suna si ma ameninta", spune Adrian Balan.

Barbatul a luat un credit de nevoi persoane de la Bancpost in valoare de 18.000 de lei, in urma cu 4 ani. De sase luni, Adrian Balan recunoaste ca are probleme financiare, iar de doua luni nu a mai achitat niciun ban.

"Am platit rata, dar se mai intampla sa am si intarzieri, normale pentru conditiile actuale de piata. Dansii ma suna in fiecare zi, seara le spun ca la sfarsit de luna platesc si a doua zi dimineata ma suna iarasi. Faceti ceva, angajati-va, cereti bani de la rude, imi tot arunca la fiecare discutie, mai ca nu ma trimit sa ma duc la camatari pentru a le aduce banii", a povestit Adrian Balan pentru Stiri de Cluj.

Clujeanul a inregistrat ultima convorbire avuta cu unul dintre angajatii Bancpost. "Mi-a spus ca imi da si un alt credit daca girez, ca sa ma angajez si plus modul in care a vorbit cu mine. Ma simt hartuit", a mai spus Adrian Balan.

Clujeanul a apelat si la ajutorul avocatilor, dar acestia i-au spus ca in acest moment nu are ce face pentru a bloca aceste telefoane primite in fiecare zi. "Astept aparitia noului Cod Penal, pentru ca acolo la articolul 215, hartuirea telefonica, apelurile repetate nesolicitate, sunt pedepsite si voi face plangere impotriva Bancpost", a mai afirmat Adrian Balan.

 

Am incercat sa discutam cu reprezentantii Bancpost inca de marti, 3 august, si inca asteptam un raspuns din partea purtatorului de cuvant al institutiei, Liliana Radoi. Ultima promisiune a fost ca astazi, 5 august, vor trimite un punct de vedere oficial in legatura cu problemele semnalate de Adrian Balan si ca dureza mai mult pentru ca s-a declansat o ancheta.

 

Raspunsul Bancpost:

 

"Bancpost s-a numarat printre primele banci care, inca de la inceputul crizei financiare in Romania, au venit in intampinarea clientilor care au solicitat sprijin pentru a depasi dificultatile financiare prin care trec, propunandu-le acestora solutii concrete, personalizate adaptate fiecarui caz in parte.

Si in cazul dlui. Adrian Balan, Bancpost a venit cu numeroase propuneri si optiuni concrete menite sa-l ajute sa depaseasca mai usor aceasta perioada dificila, numai ca toate propunerile noastre au fost refuzate de catre dansul " dovedind ca nu-si doreste in fapt rezolvarea acestei situatii.

Din pacate, detalii foarte concrete asupra acestui caz nu va putem oferi avand in vedere constrangerile impuse de respectarea legii secretului bancar.

Totodata, va informam ca in conformitate cu politica noastra privind colectarea creditelor restante, clientii care inregistreaza intarzieri la plata sunt sunati pentru a li se reaminti ca nu si-au respectat angajamentul de plata asumat prin contractul de creditare. Frecventa acestor apeluri este corelata cu durata intarzierii, respectiv un client care inregistreaza peste 60 de zile depasire de la termenul de plata va fi sunat mai des. Este in folosul ambelor parti pentru a nu se ajunge la executarea silita.

Orice banca are responsabilitatea administrarii resurselor deponentilor sai, este datoare sa manifeste o atitudine ferma fata de rambursarea creditelor acordate
", Liliana Ciobanasu, directorul Departamentului de Comunicare din cadrul Bancpost.

Comentarii Facebook