VIDEO Roată panoramică și ansamblu de vehicule sub anchetă penală, după un control al polițiștilor în Florești: Ce au descoperit aceștia

O acțiune amplă desfășurată de polițiștii clujeni a scos la iveală suspiciuni serioase privind proveniența unor vehicule expuse într-un târg din Florești. Intervenția a avut loc în baza unui plan de acțiune întocmit la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, având ca scop menținerea ordinii și siguranței publice, dar și prevenirea și combaterea faptelor de natură penală.

Control coordonat de Poliție și RAR, în târgul din Florești

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secției 6 Poliție Rurală Florești, au desfășurat verificări în teren, beneficiind de sprijinul de specialitate al Registrului Auto Român. În urma controalelor efectuate, oamenii legii au identificat un mijloc de transport și un utilaj care prezentau poansonări suspecte în zona șasiului, existând indicii că acestea ar putea proveni din săvârșirea unor fapte penale.

Cap tractor din Ungaria și semiremorcă din Slovacia, sub lupa anchetatorilor

Potrivit primelor verificări, la locația menționată a fost identificat un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor, care avea plăcuțe de înmatriculare emise de Ungaria, și o semiremorcă, pe care era montată o roată panoramică, un utilaj de agrement. Aceasta din urmă avea plăcuță cu număr de înmatriculare emis de Slovacia.

Există suspiciunea că atât capul tractor, cât și semiremorca ar avea seriile de identificare falsificate și o proveniență ilicită, fapt care a determinat extinderea cercetărilor.

Serii de șasiu ilizibile sau inexistente, nereguli majore constatate

În urma examinării tehnice, polițiștii au constatat că autovehiculul nu avea seria de șasiu lizibilă. Zona în care aceasta este poansonată din fabrică era deteriorată, fără a putea fi identificate caracterele de identificare. În ceea ce privește semiremorca pe care era montată roata panoramică, nu a fost identificată nicio serie de șasiu conform normelor legale. Mai mult, pe cadrul acesteia a fost descoperită o altă serie poansonată într-o zonă necorespunzătoare, cu nerespectarea legislației în vigoare.

Dosar penal pentru tăinuire, sub coordonarea Parchetului

În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, scopul fiind stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Comentarii Facebook