Topul celor mai mari scumpiri din România: ”Am ajuns să plângem când vedem untul la 20 de lei!”


Preţurile din România au luat-o razna în 2022, după izbucnirea războiului dintre Rusia și Ucraina. S-au scumpit carburanții, alimentele și  medicamentele.

În aceste condiţii, produsele de bază vor fi şi mai scumpe! Astfel, zahărul a înregistrat o creştere a preţului de 61,94% în noiembrie 2022 faţă de noiembrie 2021, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). De asemenea, și prețurile la unt (plus 43,43%), dar şi la ulei s-au majorat cu 40,66%. Energia electrică s-a scumpit cu 47,19%, gazele cu 37,63%, energia termică cu 22,93%, iar combustibilii au înregistrat un plus de 19,24%, scrie DailyBusiness.

Dacă ne referim strict la 2022, de la lună la lună, în noiembrie faţă de octombrie, cele mai importante creşteri ale preţurilor la produse au fost consemnate la ouă – 7,20% şi margarină 4,91%.

În sectorul serviciilor, cea mai mare scumpire a avut-o transportul aerian, cu 23,83%, apoi serviciile de apă, canal salubritate – 21,54% şi transportul CFR – 20,92%.  Singura ieftinire înregistrată în luna noiembrie din acest an faţă de aceeași lună a anului trecut este cea a serviciilor de telefonie, care s-au ieftinit cu 1,04%.

Conform INS, rata anuală a inflaţiei a urcat la 16,8% în luna noiembrie 2022, de la 15,32% în octombrie, pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 21,55%, mărfurilor nealimentare cu 16,17% şi serviciilor cu 9,51%.

Comentarii Facebook