Şef la DNA şi cu conturile PLINE în plină perioadă de criză. Vezi câți bani a strâns Morar cât a fost la DNA



Conform declarației de avere a lui Daniel Morar, acesta a strâns o avere de peste 100.000 de euro în perioada în care a deținut funcția de procuror-șef la Direcţia Naţionlă Anticorupţie . Averea fostului procuror-şef a crescut simţitor în perioada 2005-2007.

În august 2005, când a fost numit procuror-şef, acesta deţinea un teren intravilan şi o casă în Cluj, un autoturism şi 150 de milioane de lei vechi, din vânzarea unui teren forestier.

La capitolul datorii, Morar a avut două credite în valoare de 8.000 de dolari, respectiv 10.000 dolari, în perioada 2001-2003. În 2006, şi-a cumpărat și un apartament în Cluj.

În 2007, fostul şef DNA a făcut primele economii, iar conform declaraţiei de avere din noiembrie acelaşi an, avea un depozit la bancă în valoare de 10.000 de euro care în luna mai 2008 a ajuns la 30.000 de euro.

Anul 2009 a fost unul şi mai bun, suma din conturi ajungând la aproape 61.000 de euro, dublu faţă de anul 2007, ca apoi, în 2010, an de plină criză economică, Daniel Morar să aibă în conturi 56.000 de euro şi 150.000 de lei.

După 7 ani în care a ocupat funcţia de procuror-şef al DNA, în 2012, economiile sale au ajuns la suma de 109.000 euro.





Sursa: antena3.ro


Comentarii Facebook