Se văd rezultatele: Un parc fotovoltaic din Cluj a adus economii enorme pentru bugetul Clujului, doar în primele patru luni de funcționare!

Parcul fotovoltaic inaugurat recent la Piața Agro Transilvania din Dezmir își arată deja eficiența. În doar patru luni de funcționare, investiția verde a generat economii considerabile pentru bugetul Clujului, confirmând utilitatea acestui proiect susținut de Consiliul Județean Cluj.

272.000 kWh produși între lunile mai și august ale acestui an

Potrivit analizei realizate de Centrul Agro Transilvania, între mai și august 2025, parcul fotovoltaic a produs 272.000 kWh, adică aproape 45% din producția estimată pentru întregul an. Această cantitate de energie a redus semnificativ cheltuielile de electricitate.

Se vede cu adevărat impactul econimic

Diferența față de anul trecut este vizibilă: în primele patru luni de funcționare, Centrul Agro Transilvania a reușit să economisească peste 84.000 de lei, bani care rămân în buget și vor fi direcționați către noi proiecte de dezvoltare din Cluj.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, se arată extrem de încântat de rezultatele acestui proiect

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a subliniat importanța acestei investiții: „Cifrele analizate ne arată în mod clar că această investiție realizată prin parteneriat public-privat a fost una foarte bună. În condițiile în care panourile au fost utilizate la doar 60-70% din capacitate, consider că această instalație și-a atins obiectivul și va reuși chiar să depășească ținta propusă inițial, respectiv cea de aproape 400 de mii de euro economii, în primii 10 ani de funcționare. Toți acești bani economisiți se vor regăsi în condiții mai avantajoase pentru comercianții și consumatorii finali, dar și în finanțarea altor investiții destinate dezvoltării acestui obiectiv.”

Urmează statutul de prosumator

În prezent, Centrul Agro Transilvania se află în faza finală pentru obținerea certificatului de prosumator. După acest pas, surplusul de energie produs va putea fi injectat în sistemul național, maximizând astfel eficiența parcului fotovoltaic.

Proiectul a fost posibil printr-un Acord de Achiziție de Energie (PPA) cu compania Greenvolt Next, pe o durată de 10 ani. Acest model inovator a permis realizarea investiției fără cheltuieli inițiale din partea Pieței Agro Transilvania, oferind în schimb energie curată și economii substanțiale pentru Cluj.

548195252_1131812535808179_5153448554174634317_n.jpg

Comentarii Facebook