Salariul mediu net a depășit 3700 lei în februarie. În ce domenii se înregistrează cele mai mari venituri


Institutul Național de Statistică (INS) transmite că în luna februarie salariul mediu net a depășit suma de 3700 de lei. În unele domenii, românii au ajuns să câștige peste 9.000 de lei pe lună.

Salariul mediu net a ajuns în luna februarie 2022 la 3721 lei, transmite INS. Fță de aceeași lună a anului trecut, înseamnă o majorare cu 10,6%. Însă, impactul nu a fost simțit într-un procent foarte mare de populație, deoarece s-au produs scumpiri. Chiar și cei care au depășit 9.000 de lei pe lună au observat o creștere a prețurilor la toate produsele. 

Slariul mediu net a ajuns în februarie la 3721 de lei. Cele mai mari câștiguri sunt în IT

În domeniul IT, angajații s-au bucurat din februarie de venituri lunare mai mari de 9.000 de lei (9093 lei-n.r). În schimb, în domeniul HORECA s-au înregistrat cele mai mici salarii medii net, de 2016 lei, notează Ziar Financiar.

Tot specialiștii INS mai menționează faptul că în februarie, a fost de 100% indicele câştigului salarial real, comparativ cu luna anterioară, ianuarie 2022. Dar, raportat la luna octombrie 1990, indicile a fost de 225,5%.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie).

De ce au fost și scăderi în salariul mediu net din februarie

Sunt mai multe explicații pentru scăderea din salariul mediu net: acordarea de prime ocazionale, reluarea activității unor agenți economici sau drepturile în natură. 

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2022 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanțe deosebite), drepturi înnatură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri”, informează INS.

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice”, au mai declarat reprezentanții INS.


Comentarii Facebook