Salarii de LUX la Hidroelectrica! Un șofer câștigă 10.000 de lei pe lună

 

Un șofer de la Hidroelectoca încasează lunar un salariu de 10.000 de lei, salariul mediu pe angajat fiind de 1.643 euro. Salariaţii companiei au 70 de tipuri de indemnizaţii, prime jubiliare şi alte beneficii, care acoperă 59% din totalul veniturilor.

 

Contractul colectiv de muncă în Hidroelectrica, încheiat în 2005 şi care expiră în 2014, are multe anomalii, este împovărător pentru indicatorii financiari ai companiei şi încurajează nemunca”, a declarat vineri într-o conferinţă de presă Remus Borza, şeful Euro Insol, administratorul judicar al Hidroelectrica, citat de Mediafax.

 

Euro Insol a publicat vineri raportul privind cauzele care au dus la intrarea în insolvenţă a companiei de stat, cel mai mare producător de energie din România. Conform raportului, Hidroelectrica a intrat în insolvenţă din cauza vânzărilor de energie către ”băieţii deştepţi”, managementului deficitar, investiţiilor neperformante şi secetei prelungite, dar şi a altor factori, precum costurile cu apa uzinată, contractul colectiv de muncă şi achiziţia de energie de la terţi.

 

Potrivit raportului, ponderea salariului de bază pentru timpul efectiv lucrat este de 41% din totalul veniturilor pe sariat, iar diferenţa de 59% este reprezentată de sporuri şi indemnizaţii.

 

Angajații de la Hidroelectoca beneficiază de 70 de idemnizații, prime jubiliare, indemnizaţii, a căror ponderea este mai mare cu 300% faţă de salariul de bază.

 

Câteva exemple: 30 milioane lei primă de vacanţă, 21 milioane lei deplăsări ale personalului din şi de la serviciu, inclusiv pentru deplasări în interes personal cu familia, 13 milioane lei diurne pentru delegaţii, 18 milioane lei sporuri de fidelitate şi prime jubiliare, 31 milioane lei prime de vechime”, a continuat Borza.

 

Alte sporuri acordate salariaţilor Hidroelectrica sunt pentru decesul socrilor, bunicilor sau nepoţilor, pentru formare profesională, zilele libere plătite pntru studii, ore suplimentare plătite cu 200% din salariul de bază sau pentru fidelitatea "neîntreruptă" faţă de companie.

 

Dacă este disponibilizat, un angajat de la Hidroelectoca primește, conform contractului colectiv de muncă, 48 salarii compensatorii, în timp ce o persoană care iese la pensie primeşte echivalentul a 12 salarii.

 

Un şofer de la Hidroelectrica are un salariu brut în luna iunie 2012 de 9.900 lei”, a spus Borza.

Comentarii Facebook