Răzvan Cuc TUNĂ și FULGERĂ. Ministrul ameninţă cu rezilierea contractului Autostrăzii Transilvania


Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este la un pas de a rezilia contractul antreprenorul care face lucrările pe lotul Cheţani – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania.

Răzvan Cuc a vizitat, marţi, șantierul porțiunii de autostradă dintre Câmpia Turzii și Cheţani. Acesta are 16 km și este construit de asocierea SC Straco Grup SRL – SC Specialist Consulting SRL – SC Total Road SRL, bugetul fiind de 236 milioane de lei. Ministrul Transporturilor i-a criticat pe constructori, fiind nemulțumit de modul în care se lucrează. 

La cel de-al doilea lot pe care l-am vizitat pot să spun că sunt profund nemulţumit de modul în care s-a mobilizat constructorul, miercuri va veni la directorul Neaga (de la CNAIR – n.a.) antreprenorul de pe Cheţani – Câmpia Turzii pentru a avea o discuţie foarte aplicată. A avansat faţă de ultima vizită, dar mobilizarea pe care o văd în şantier este nesatisfăcătoare, nu o să tolerez un astfel de comportament în condiţiile în care ministerul şi statul român sunt un partener onest în relaţia pe care o avem cu constructorii. Dacă nu se mobilizează, cu siguranţă vom trecem la etapa următoare, probabil reziliem contractul”, a spus Cuc.

Un alt lot vizitat, între Iernut – Cheţani, cu o lungime de 18 kilometri, ar putea fi deschis traficului în luna decembrie.

Pe Iernut - Cheţani s-a văzut mobilizare. Vorbeam de 180 de utilaje, 400 de oameni care erau la lucru. Era furnicar, oamenii munceau. Aici vorbim de sub jumătate ce am găsit pe acel tronson. Tocmai de asta constructorul se prezintă cu explicaţii la noi. Foarte clar”, a mai spus Răzvan Cuc.

Cele două loturi fac parte din tronsonul Târgu Mureş - Câmpia Turzii, al Autostrăzii Transilvania.

Comentarii Facebook