Mai multe taxe, TVA mărit și accize crescute! Ce prevede noul pachet de măsuri fiscale
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, a informat Administraţia Prezidenţială.
Astfel, ne putem aștepta la creșterea taxelor, eliminarea unor facilități fiscale și la impozite suplimentare, odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri.
Schimbările intră în vigoare fie de la 1 noiembrie 2023, fie începând de la 1 ianuarie 2024, informează economica.net.
Principalele prevederi ale noului pachet de măsuri fiscal-bugetare sunt:
- Microîntreprinderile plătesc impozit de 1% pe cifra de afaceri până la venituri de până la 60.000 euro pe an și de 3% dacă veniturile depășesc această sumă
- Companiile mari, cu afaceri de peste 50 de milioane de euro, vor plăti un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri
- Băncile vor plăti un impozit suplimentar de 2% pe cifra de afaceri, în 2024 și 2025, iar în 2026 vor reveni la o taxă de 1%.
- Companiile din petrol și gaze cu afaceri peste 50 milioane de euro vor plăti impozit suplimentar de 0,5% pe cifra de afaceri.
- Scutirea de impozit în IT se menține doar pentru venituri sub 10.000 lei
- Angajații din construcții, agricultură și industria alimentară vor plăti CASS
- Crește TVA pentru anumite produse
- Impozit special pentru bunurile scumpe: case și mașini
- Voucherele de vacanță vor fi majorate la valoarea de 1.600 lei, dar se va plăti contribuție de asigurări de sănătate de 10% și se vor acorda doar persoanelor cu venituri nete sub 8.000 lei.
- Voucherele de vacanță vor putea fi acordate și în bani. Bonurile de masă vor fi acordate ca și până acum.
- Pentru PFA, se menține sistemul actual de plafoane de 6-12-24 salarii minime, dar se introduce un plafon suplimentar de 60 de salarii minime.
- Cresc accizele la țigări și alcool
- Plățile în numerar vor fi reduse
- Veniturile a căror sursă nu poate fi dovedită se impozitează cu 70%.
8 Comentarii