Mai cresc alocaţiile copiilor în vară?


În acest an, alocaţiile acordate copiilor au fost majorate în luna ianuarie cu 20%, o nouă creştere, cu aceeaşi valoare, fiind aşteptată în iulie, plata efectivă a sumelor urmând să aibă loc în august. Totuşi, în spaţiul public există incertitudini legate de respectarea celei de-a doua măriri stabilite pentru 2021 din cauza faptului că restricţiile impuse mediului de afaceri au afectat sumele atrase la bugetul de stat. 

În septembrie 2020, Guvernul a adoptat OUG 123/2020 ce prevedea o dublare a alocaţiilor de la acea dată, majorare care se va face în cinci etape. Primele două, din august 2020 şi ianuarie 2021, au fost deja respectate, celelalte trei fiind prevăzute pentru:

-iulie 2021, când alocaţia va creşte la 484 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 242 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);

-ianuarie 2022, când alocaţia va creşte la 542 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 271 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);

-iulie 2022, când alocaţia va creşte la 600 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 300 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile).

În prezent, după mărirea din ianuarie 2021, alocaţiile au o valoare de 427 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi de 214 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani.

Iar dacă nu sunt bani suficienţi la buget, conform incertitudinilor care planează asupra respectării calendarului, o eventuală amânare a etapei de creştere a alocaţiilor din iulie va trebui să fie făcută printr-un act normativ, fie că va fi printr-o lege, fie printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, relatează avocatnet.ro

Mai mult, demersurile pentru adoptarea unei astfel de act normativ ar trebui să fie demarate în curând, pentru a putea să îşi producă efectele până în iulie.

Totuşi, pentru a avea o perspectivă clară a situaţiei din viitor legată de creşterea alocaţiilor am cerut o opinie Ministerului Finanţelor Publice pe care o vom publica de îndată ce o vom primi.


Comentarii Facebook