În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial, în timp ce puterea de cumpărare a românilor a scăzut în 2022


Conform datelor publicate de INS puterea de cumpărare a românilor a scăzut în 2022. Salariul mediu net a crescut în luna august cu 12,8% față de aceeași lună din 2021, însă inflația oficială în august era de 15,3%.

  • În luna august 2022, câştigul salarial mediu brut a fost 6348 lei, cu 57 lei (-0,9%) mai mic decât în luna iulie 2022;
  • Câştigul salarial mediu net a fost 3933 lei, în scădere cu 42 lei (-1,1%) față de luna precedentă;
  • Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în IT (9.395 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2.214 lei);
  • Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,8%, sub rata inflației;
  • Conform INS, rata inflației ajunsese la 15,3% în luna august. Astfel, indicele câştigului salarial real a fost 97,8% ȋn luna august 2022, față de luna august 2021.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net 

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: -26,6% ȋn fabricarea produselor din tutun, respectiv -15,4% ȋn extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă), ȋn învăţământ (+11,6%), respectiv ȋn administraţia publică (+3,1%). Ȋn sănătate şi asistență socială, câștigul salarial mediu net a scăzut ușor comparativ cu luna precedentă (-1,0%), notează biziday.ro. 

Comentarii Facebook