Firmele primesc bani dacă vor angaja ucenici şi stagiari

 

Guvernul va aproba, joi, un proiect de lege prin care firmele vor primi bani dacă încadrează ucenici şi stagiari.

 

Proiectul prevede ca un angajator dacă acceptă să formeze la locul de muncă un ucenic va primi pe toată perioada acestei calificări suma de 250 de euro lunar, practic salariul minim pe economie pentru plata acestiu ucenic. Mai mult decât atât, la sfârşitul acestei calificări el se alege şi cu un certificat de ucenicie, ceea ce presupune că poate să se angajeze oricând fiind deja format profesional”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la începutul şedinţei de Guvern, conform Mediafax

 

Ea a precizat că proiectul îi vizează şi pe tinerii absolvenţi de studii superioare.

 

La fel, anagajatorul primeşte pentru ei (absolvenţii de studii superioare - n.r.) suma de 300 de euro lunar, cu condiţia să accepte să-i formeze şi la sfârşitul acestui ciclu de formare să le elibereze certifiactul de stagiu”, a punctat Lia Olguţa Vasilescu.

 

Vasilescu a spus că sumele nu vor provini de la bugetul de stat ”decât la început, pentru ca apoi sunt decontate din fonduri europene pe Programul Operaţional Capital Uman, deci impactul pe buget este nesemnificativ”.

 

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că proiectul de lege a rezultat în urma discuţiilor cu investitorii români şi străini, fiind o adaptare a şcolii la cerinţele pieţei muncii din România: ”Noi am înţeles această solicitare şi venim cu acest proiect prin care decontăm salariul minim pe economie pentru firmele care încadrează ucenici şi stagiari”.

Comentarii Facebook