Fermele de porci din România, în pragul colapsului! Prețul a coborât sub costul de producție și sute de exploatații riscă să se închidă

Sectorul crescătoriei de porci, în pragul colapsului: prețul a coborât sub costul de producție, iar fermele riscă să se închidă

O mare parte din fermele comerciale de creștere a porcilor din România operează în prezent în pierdere și se îndreaptă spre închidere. Prețul porcului la poarta fermei a ajuns la 5-5,5 lei/kg în viu, în timp ce costul real de producție depășește 6,5 lei/kg. Avertismentul vine de la Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), care vorbește deschis despre un sector „în pragul colapsului", potrivit agerpres.

Paradoxul situației e că prețul scade tocmai acum, când cererea și consumul ar trebui să susțină piața. Deși la începutul anului prețul a înregistrat o ușoară revenire, scăderea s-a accelerat din nou, iar fermierii nu mai acoperă nici măcar costurile de bază.

Datele publicate de Observatorul Cărnii de Porc al Uniunii Europene arată că în primul trimestru din 2026, prețul mediu al porcilor abatorizați din România a scăzut cu 17,8% față de aceeași perioadă din 2025. Mai mult, România se situează cu 11,4% sub media europeană și înregistrează al doilea cel mai mic preț din Europa — mult sub prețul din țările de unde importăm masiv.

Pesta porcină și importurile masive agravează criza

Situația este complicată și de impactul persistent al pestei porcine africane (PPA), care în ultimii ani a decimat efective, a generat restricții comerciale și a blocat investițiile. La fel de problematică este și extinderea creșterii porcilor în gospodăriile populației, fără standarde riguroase de biosecuritate, ceea ce menține riscul epidemiologic ridicat.

Dezechilibrul structural al pieței e clar: sectorul comercial produce aproximativ 3,3 milioane de porci pe an, în timp ce consumul național depășește echivalentul a 7 milioane de capete. Diferența este acoperită prin importuri, care ajung deja la peste un miliard de euro anual.

Ce urmează dacă nu se intervine rapid

Consecințele sunt deja vizibile: ferme care își reduc activitatea, investiții amânate sau abandonate, risc real de închidere în masă a exploatațiilor comerciale și pierderea locurilor de muncă în mediul rural.

APCPR solicită autorităților un pachet de măsuri urgente: sprijin financiar imediat pentru acoperirea pierderilor și asigurarea lichidității, mecanisme de corectare a dezechilibrelor din lanțul de valorificare, inclusiv în relația cu marile rețele de retail, aplicarea uniformă a standardelor de biosecuritate și facilitarea accesului la finanțare și la piețele externe.

„Fereastra de intervenție este limitată. Deciziile din perioada imediat următoare vor determina dacă România îșipăstrează capacitatea de producție sau pierde definitiv un sector esențial al economiei agroalimentare", transmite asociația.

APCPR atrage atenția că menținerea producției interne de carne de porc nu mai este doar o problemă economică, ci una de securitate alimentară națională.

Comentarii Facebook