E.ON Gaz contesta in instanta taxa pentru "autorizatia de spargere a domeniului public" din Cluj

Conducerea E.ON Distributie considera ca taxa introdusa de Consiliul local incalca legislatia in vigoare din domeniul gazelor naturale.

 

Conducerea companiei sustine ca a depus la Primarie si la Prefectura un memoriu prin care a aratat ca taxa este ilegala, dar nu a primit niciun raspuns. "E.ON Gaz Distributie a atras atentia autoritatilor locale din Cluj-Napoca asupra faptului ca instituirea unei taxe speciale pentru interventii in retelele de gaz contravine legislatiei in vigoare din domeniul gazelor naturale aplicabile la nivel national. E.ON Gaz Distribuţie a depus la Primarie si la Prefectura Cluj un memoriu prin care a aratat ca o astfel de taxa speciala contravine legislatiei in vigoare, dar constatam ca acesta nu a fost luat in considerare. Data fiind aceasta situatie, ne vedem nevoiti sa apelam la caile legale pe care le avem la dispozitie pentru anularea hotararii prin care aceasta taxa a fost instituita", se arata într-un comunicat al E.ON.

 

Reprezentantii companiei de distributie sustin ca astfel de taxe au fost declarate ilegale de instante si in Hunedoara, Medias si Blaj. "Compania noastra, in calitate de operator al sistemului de distributie a gazelor naturale, are obligatia legala de a interveni de urgenta pentru remedierea defectelor depistate urmare a monitorizarii sistemului, dat fiind pericolul pe care il poate reprezenta functionarea deficitara a acestuia", se mai spune in comunicat.

 

Conducerea companiei sustine ca refacerea carosabilului dupa interventiile la reteau de gaz este efectuata de firme specializate, agreate de autoritatile locale, pe cheltuiala E.On Gaz Distributie.

 

Primaria Cluj Napoca a introdus din 2011 taxa pentru spart drumuri, care incepe de la 30 de lei si ajunge pana la 200 de lei pentru fiecare strada sparta.

 

Vezi AICI declaratia primarului Sorin Apostu.

Comentarii Facebook