DNA ancheteaza modul in care Astra Vagoane Arad a construit tramvaiul Imperio


Constructia tramvaiului Imperio, pe care Astra Vagoane ar vrea sa il vanda Primariei Cluj-Napoca, este anchetata de DNA.

Astra Vagoane a obtinut la Consiliul National pentru Solutionarea Constestatiilor (CNSC) blocarea temporara a licitatiei, care a fost organizata de Primaria Cluj-Napoca pentru achizitia a 12 tramvaie. Aradenii au invocat faptul ca tramvaiul polonezilor ar avea o usa simpla la cabina vatmanului si nu dubla, cum prevede caietul de sarcini.

Municipalitatea a atacat decizia CNSC la Curtea de Apel Cluj si asteapta unda verde pentru a semna contractul cu firma din Polonia, PESA, care a castigat licitatia.

Astra Vagoane Arad s-a constituit parte in procesul de la Curtea de Apel Cluj si a mai reclamat si faptul ca podeaua tramvaiului polonez ar fi mai inalta decat cea prevazuta in caietul de sarcini. Primarul Clujului, Radu Moisin, a declarat ca oferta facuta de Astra vagoane Arad este mai mai mare cu cinci milioane de euro, fata de cea a polonezilor de la PESA.

 

Mafie si "chichite" in achizitia de tramvaie noi in Cluj! Astra Arad contesta acum si inaltimea podelei tramvaiului polonez VIDEO

 

Pana atunci, DNA Bucuresti a inceput o investigatie asupra modului in care a fost construit la Astra Vagoane Arad, tramvaiul Imperio, informeaza EvZ. Proiectul privind tramvaiul Imperio a apartinut Regiei de Transport Bucuresti si Astra Arad. Directia Nationala Anticoruptie a trimis, recent, o solicitare Regiei de Transport Bucuresti prin care a cerut documente legate de acest contract.

Potrivit unor surse, procurorii verifica modalitatea prin care a fost incheiat contractul privind construirea tramvaiului Imperio, proiect realizat de catre RATB in parteneriat cu Astra Vagoane si Siemens.

Oficial, RATB s-a asociat cu Astra Vagoane si cu Siemens fara a avea acordul Consiliului General al municipiului Bucuresti sau a primarului general Sorin Oprescu. Asocierea s-a facut doar printr-o semnatura a directorului general Adrian Crit, din cadrul Primariei Generale a municipiului Bucuresti, fapt ce i-a facut pe procurorii DNA sa ancheteze aceasta asociere.

Potrivit planului de asociere, RATB va pune la dispozitie spatiile unde tramvaiul Imperio va fi construit, iar cei de la Astra Vagoane vor finanta constructia tramvaiului. In urma vanzarii tramvaielor produse in urma acestui proeict, RATB va incasa 30 la suta din sumele incasate.

Comentarii Facebook