Marti 22 Ianuarie

Clujul, în top 10 județe cu cele mai multe locuri de muncă vacante. Sunt peste 1.100 de posturi disponibile


Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 32.365 locuri de muncă, în data de 17 mai 2018.

Cele mai multe posturi sunt disponibile în București, capitala fiind urmată de județele Prahova, Dolj, Sibiu și Arad. Clasamentul este continuat de Timiș, Cluj, Iași, Ilfov și Neamț.

Iată care este situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ: Bucureşti – 5.303, Prahova – 3.124, Dolj – 2.125, Sibiu – 1.878, Arad – 1.735, Timiş – 1.358, Cluj – 1.117, Iaşi – 1.000, Ilfov – 864, Neamţ – 842, Gorj – 803, Bihor – 799, Argeș – 713, Hunedoara – 691, Dâmboviţa – 653, Brăila – 566, Vâlcea – 563, Olt – 543, Harghita – 542, Alba – 537, Vaslui – 528, Mureş – 517, Satu Mare – 513, Bistriţa-Năsăud – 506, Buzău – 492, Maramureş – 487, Galaţi – 414, Braşov – 414, Constanţa – 389, Teleorman – 320, Vrancea – 277, Caraş-Severin – 274, Mehedinţi – 266, Ialomiţa – 247, Tulcea – 246, Călăraşi – 204, Sălaj – 127, Covasna – 114, Suceava – 105, Giurgiu – 78, Botoşani – 62, Bacău – 29.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.620), manipulant mărfuri (1.584), lucrător comercial (1.500), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.345), agent de securitate (1.274), vânzător (1.271), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (950), şofer autocamion/masină de mare tonaj (802), montator subansamble (789), confecţioner-asamblor articole din textile (775).

Comentarii Facebook