Clujenii vor putea zbura, în premieră, spre una din cele mai iubite insule grecești. Insula e faimoasă pentru peisajele sălbatice și frumusețea nealterată
Se lansează în premieră zboruri charter din Cluj-Napoca către insula Lesbos – o nouă destinație grecească în rețeaua de vacanțe din Transilvania
Premieră absolută pentru turiștii din Transilvania: Vacanțe în insula grecească Lesbos, cu zboruri charter directe din Cluj-Napoca. Cursele aeriene vor fi operate săptămânal, în fiecare marți, în perioada 17 iunie – 23 septembrie 2025, în paralel cu zborurile deja existente din București. Zborurile sunt lansate de agenția de turism AeroVacanțe, parte a Grupului Aerotravel.
Decizia vine ca urmare a succesului înregistrat anul trecut, când aproape 1200 de turiști din București au ales Lesbos ca destinație de vacanță. „După reacțiile pozitive ale celor aproape 1200 de turiști din București, care au descoperit anul trecut în Lesbos una dintre cele mai frumoase și ofertante destinații de vară, am decis să lansăm acum și charterul cu plecare din Cluj-Napoca. Astfel, clujenii au oportunitatea de a se bucura de o experiență relaxantă în inima Greciei autentice, aflată la mai puțin de două ore de zbor de casă. Această nouă destinație completează gama variată de vacanțe oferite de Aerotravel, care include pachete cu transport avion către Ischia (Italia) și Skiathos (Grecia), circuite în Africa, America și Asia, croaziere pe toate mările și oceanele, precum și sejururi inedite în orice colț al lumii”, a declarat Antonio Nițu, Director General Aerotravel.
La rândul său, David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, subliniază importanța strategică a noii rute: „Ne bucură faptul că în sezonul estival 2025, o noutate absolută o reprezintă zborurile spre Insula Lesbos din Grecia, care consolidează oferta turistică din reţeaua de rute a Aeroportului Internaţional Cluj. La nivelul ultimilor ani s-a constatat un interes regional tot mai crescut pentru destinații turistice însorite cu acces facil prin zboruri directe cu avionul, ceea ce a determinat noi acțiuni din partea Aeroportului în strânsă colaborare cu tour operatorii pentru dezvoltarea și promovarea rețelei de rute turistice. Suntem încrezători că şi în anul 2025, sezonul de vară va aduce o creștere a numărului de pasageri, contribuind astfel la dezvoltarea turismului și a economiei din întreaga regiune.”
Zborurile charter vor fi operate de compania TAROM, cu aeronave Boeing 737-800, și vor dura aproximativ o oră și 40 de minute. Orarul de zbor pentru Cluj-Napoca este:
-
Cluj-Napoca – Lesbos: 10:25 – 12:05
-
Lesbos – Cluj-Napoca: 17:30 – 19:10
Vacanțele în Lesbos organizate de AeroVacanțe au tarife de lansare pornind de la 249 euro/persoană. Pachetele includ:
-
7 nopți de cazare în vilă turistică,
-
transport charter avion,
-
taxe de aeroport,
-
transferuri,
-
asistență turistică locală în limba română.
Pentru cei care preferă servicii superioare, AeroVacanțe oferă și variante de cazare în hoteluri de 4* și 5*, cu demipensiune, la tarife ce pornesc de la 639 euro/persoană, cu aceleași servicii incluse: zbor charter, taxe de aeroport și asistență locală.
Lesbos este considerată o destinație ideală pentru o vacanță în Grecia pitorească, cu un climat blând mediteranean, peisaje fermecătoare, sate tradiționale și gastronomie autentică. Insula are peste 300 km de coastă și 83.000 de locuitori, fiind a treia ca mărime din Grecia. Este faimoasă pentru preparatele locale precum sardinele, uleiul de măsline și brânzeturile cu gusturi unice, dar și pentru producția de ouzo – aici se produce aproape jumătate din cantitatea națională. Mai mult, 40% din suprafața insulei este acoperită de peste 11 milioane de măslini.
Lesbos este și un adevărat paradis natural, fiind un punct important pe rutele de migrație ale păsărilor între Europa, Asia și Africa. Vizitatorii pot admira specii rare precum flamingo, barza neagră, ciocîntorsul, piciorongul și călifarul roșu.
Insula oferă numeroase opțiuni de relaxare: 17 plaje sunt certificate Blue Flag, fiind situate în apropierea spațiilor de cazare disponibile prin AeroVacanțe. Stațiunile dispun de taverne, magazine, stații de autobuz și infrastructură turistică modernă.
Seara, orașele insulei îi întâmpină pe turiști cu străzi pavate cu piatră, case tradiționale și vestigii istorice, inclusiv fortărețe medievale. Apusurile spectaculoase, arhitectura insulară și preparatele proaspete servite în taverne întregesc farmecul unei vacanțe autentice.
Lesbos este o destinație potrivită atât pentru cupluri, cât și pentru familii, oferind plaje, sporturi nautice, gastronomie, festivaluri și atracții culturale pentru toate gusturile. În plin sezon, insula devine un centru efervescent al festivalurilor muzicale, culinare, sportive și folclorice.
Despre AeroVacanțe
AeroVacanțe este agenția organizatoare a Grupului Aerotravel, cu personalitate juridică din 2016 și o echipă cu peste 19 ani de experiență în tour-operare. Pe lângă noile zboruri spre Lesbos, agenția operează curse charter spre insulele Skiathos, Skopelos și Alonissos, cu plecări din București și Cluj-Napoca, dar și pachete către destinații precum Ischia (Italia), Republica Dominicană, Mexic, Cuba, sau circuite în Africa, America de Sud și Asia.
AeroVacanțe colaborează cu o rețea națională de peste 500 de agenții partenere și oferă sprijin permanent acestora, asigurând servicii personalizate și soluții turistice în orice colț al lumii. În plus, face parte dintr-un grup solid care include și diviziile Aerotravel Corporate (business travel), Fabrica de Vacanțe și CruiseHub.
Prin extinderea rețelei de zboruri din Cluj-Napoca, AeroVacanțe consolidează poziția orașului ca hub turistic regional și deschide noi perspective de călătorie pentru turiștii din Transilvania.
0 Comentarii