Miercuri 23 Aprilie

Clujean hotărât să demoleze Hotelul Cristian, o clădire „nedemnă” de Cluj: „Fiecare clujean dă 10 euro. Îl cumpărăm cu 3 milioane și îl demolăm”


Un clujean e atât de disperat să se demoleze fostul hotel Cristian, o clădire „nedemnă” de Cluj, încât propune o campanie de strângere de fonduri pentru asta


Un clujean își dorește atât de mult să scape de o clădire din centrul orașului, încât nu doar că a cerut autorităților demolarea acesteia, dar a și propus începerea unei campanii de strângere de donații pentru plan. Este vorba despre fostul hotel Cristian, din Piața Mihai Viteazu, pe strada Argeș.

Propunerea a venit în contextul demolării gheretelor de pe cealaltă parte a străzii. Bărbatul a afirmat printr-o sesizare că deși apreciază aceste lucrări, zona nu este „demnă” de Cluj-Napoca: „Este o zonă centrală a orașului, dar totuși arată ca o periferie a unui oraș subfinanțat, nicidecum Cluj. Cu toate că lucrările vor fi de durată și vor încurca și traficul, consider că este ceea ce trebuie făcut, iar efectele se vor vedea abia după” a susținut el.

Clujeanul a explicat că decopertarea Canalului Morii nu este suficientă și că pe lângă gherete, există o altă problemă pe strada Argeș: „Există o clădire cu un aspect abominabil, cea în care este și farmacia Dona. Nu știu contextul în care acea clădire a primit acordul pentru construcție, însă cu siguranță lucrătorii din primărie de la acea vreme au dat autorizația într-un mod abuziv, din punct de vedere estetic cel puțin” a susținut el prin sesizare.

Bărbatul a susținut că zona va prinde din nou viață doar după ce această clădire va fi dărâmată: „Consider că procesul de eliberare a Canalului Morii va fi cu adevărat finalizat abia atunci când acea clădire va dispărea”. El este totuși conștient de costurile care pot veni cu demolarea fostului hotel: „Sunt convins că asta presupune costuri pentru achiziție și demolare destul de mari, dar cred ca e un proiect care merită de luat în calcul pe viitor”.

Însă, clujeanul vine cu o propunere: dacă strângem mână de la mână, putem rezolva problema. „La un moment dat, un internaut propusese să se facă o asociație a clujenilor care să cumpere și să demoleze clădirea prin donații. Sunt convins că mulți alți clujeni ar fi de acord să participe, la fel ca mine, la un asemenea proiect. Dacă fiecare clujean ar participa doar cu 10 euro, cred că s-ar aduna peste 3 milioane de euro

El își încheie mesajul afirmând că este dispus să fie exemplu și să contribuie chiar mai mult: „Eu aș dona, cu siguranță, mai mult de 10 euro pentru un astfel de proiect”.

Contextul istoricului Hotelului Cristian:
Fostul Hotel Cristian a fost construit într-un mod controversat, ridicat pe trotuarul public și fără autorizație legală, ceea ce a stârnit nemulțumiri de-a lungul anilor. Această clădire care i-a aparținut anterior lui Costică Pocol există în continuare, deși au existat numeroase critici legate de legalitatea și estetica construcției. De-a lungul timpului, atât autoritățile, cât și locuitorii Clujului, s-au arătat nemulțumiți de prezența acestei clădiri în centrul orașului, considerând-o o excrescență arhitecturală care blochează traficul și afectează imaginea orașului.

Povestea fără sfârșit a Hotelului Cristian construit ilegal din Piața Mihai Viteazu din Cluj-Napoca. Noul propietar, constructorul blocului „cu airipi”- Wings

Dorin Bob,  milionarul care a achiziționat în 2022 Hotelul Cristian și care este și proprietarul blocului „cu aripi” (blocul Wings) a dorit să transforme clădirea într-un aparthotel. Pentru a rezolva problema trotuarului blocat de construcție, el a propus crearea unui pasaj pietonal prin interiorul clădirii, similar cu galeriile comerciale din alte orașe europene, cum ar fi Milano. În cadrul propunerii sale, Bob a sugerat că acest pasaj ar putea ajuta la fluidizarea traficului și ar permite pietonilor să circule mai ușor, în timp ce ar îmbunătăți și aspectul clădirii.

Milionarul Dorin Bob a cumpărat Hotelul Cristian, construit pe trotuar și contestat de toți. Banii vorbesc! - Ştiri de Cluj

Cu toate acestea, autoritățile au respins ideea și au subliniat că Hotelul Cristian rămâne o construcție ilegală cap-coadă. Primarul Emil Boc a afirmat că imobilul nu poate fi nici demolat, nici reconstruit, deoarece există o sentință judecătorească definitivă care îl consideră ilegal, iar orice modificare ar legitima o construcție care ocupă ilegal spațiul public. În plus, Boc a menționat că, deși a fost posibil să se obțină autorizații pentru construcție, Hotelul Cristian nu poate fi „fructificat legal” din punct de vedere urbanistic și nu ar putea beneficia de autorizări pentru renovări sau extinderi.

Boc spune că milionarul Dorin Bob a luat țeapă cumpărând Hotelul Cristian, construit fără autorizație - Ştiri de Cluj

Mai mult, în fața acestor obstacole legale, milionarul Dorin Bob a exprimat intenția de a negocia cu autoritățile pentru a găsi o soluție care să permită reabilitarea clădirii. El a sugerat chiar că Primăria ar putea să cumpere clădirea dacă are un plan mai bun pentru ea.

De asemenea, autoritățile și specialiștii în urbanism au continuat să critice hotelul, subliniind că prezența acestuia perturbă fluxurile de trafic și dezechilibrează geometria Pieței Mihai Viteazu, care beneficiază de investiții semnificative pentru modernizare. În ciuda intențiilor lui Bob de a rezolva aceste probleme prin modificări ale clădirii, opiniile rămân împărțite, iar Hotelul Cristian continuă să fie un simbol al provocărilor urbanistice din Cluj-Napoca.

Milionarul Dorin Bob e disperat! Emil Boc nu vrea să îi aprobe proiectul de ”legalizare” a Hotelului Cristian, ridicat ilegal - Ştiri de Cluj

Mult timp s-au purtat discuții despre posibilitatea exproprierii clădirii, având în vedere impactul său negativ asupra dezvoltării zonei, dar și despre revitalizarea Pieței Mihai Viteazu. Unii consilieri locali au argumentat că eliberarea spațiului public de clădire ar ajuta la restabilirea geometriei inițiale a pieței și ar contribui la îmbunătățirea zonei. 

În urmă cu câteva zile, primarul Emil Boc a spus că singura soluție este o discuție față în față cu proprietarul. 

„Eu nu am văzut o altă soluție decât de a chema proprietarul la masă și de a purta o discuție verde-n față. Având în vedere blocajul de acolo, nu văd o altă soluție. Rămân la părerea unei discuții de acest fel, cu o echipă mixtă de consilieri de la toate formațiunile politice. Să purtăm o discuție în interesul orașului cu proprietarul. Nici proprietarul nu poate dezvolta nimic acolo, în lipsa temeiului legal, nici noi nu putem demola pentru ca s-a ridicat în anii 2000 și nu mai intră sub incidența prevederilor legale de demolare. Ce facem cu orașul?  Să vedem ce idei se nasc dintr-o discuție față-n față”, a declarat primarul Clujului Emil Boc. 

Comentarii Facebook