Duminica 28 Aprilie

Câți bani se dau la o nuntă în Cluj: „Unii își fac nunți foarte scumpe, dar aici nu e datoria ta sa le acoperi prostia”


Dacă nu știi ce sumă se oferă în dar la o nuntă în Cluj, există câteva aspecte pe care trebuie să le iei în considerare. Dacă în trecut suma pe care o lăsam în plicul de nuntă era mai mică, în 2023-2024 aceasta a crescut considerabil. Câți bani lasă clujenii la o nuntă? E un subiect intens dezbătut pe o rețea de socializare. 

Deși în ultimii ani costurile au crescut și asta înseamnă că este recomandat ca darul oferit să fie mai mare, mulți clujeni zic că darul variază în funcție de relația pe care o au cu mirii și posibilitățile lor financiare. Iar dacă cineva a decis să-și facă o nuntă mult peste bugetul său nu este datoria invitatului să-i acopere costurile. 

„Oare cât se dă la o nuntă în centru, restaurant, pentru cuplu venit din alt oraș, grad de rudenie frați? Încerc să îmi dau seama, dar am primit toate răspunsurile de la 200 euro de persoana la minim 1000 de euro pe cuplu”, întreabă un internaut pe platforma reddit.com.

Clujenii au avut opinii diferite despre câți bani se dau la o nuntă în Cluj, însă majoritatea zic că suma variază între 700 și 1000 de lei de persoană. 

„În ultima vreme e cam 800-1000 lei per persoana. Unii își fac nunți foarte scumpe, dar aici nu e datoria ta sa le acoperi tu prostia. De exemplu, am un prieten ce a ieșit la un cost de 1200 per persoana, deci dacă nu îi da lumea 1200 minim, el iese pe minus.. nu e bogat, dar e fraier. Un prieten își face la Hotel Napoca lângă Parcul Central și a ieșit sub 400 lei cost per persoană”; 

„Pentru cineva care tocmai se pregătește de o săptămână de planificat o nuntă, costurile minime, la restaurante, pe care le-am mai găsit în ultima vreme, se ridică la minim 395 RON / persoană (doar locație + mâncare). Dacă mai pui restul chestiilor obișnuite pentru nuntă (foto+video+muzica+candy bar+tort), ajungi undeva la minim 750 RON / persoană, "cost de nuntă". Nu mai pun mărturiile, hainele, aranjamente florale (minimul e ~700 RON), un photobooth”; 

„Minimul ar fi 1000 lei/persoană, am fost la diverse nunti în Cluj și pe lângă și n-am auzit să pună nimeni mai puțin în ultima perioada. De aici variază în funcție de relația pe care o ai cu oamenii și posibilitățile tale. Ca idee, prietena mea cea mai buna a făcut nuntă anul trecut în locație mai rustica și fără figuri grave și calculase ca trebuie minim 700 lei/pers doar ca să scoată cheltuielile. Clar în oraș iese mai mult”;

„Având în vedere gradul de rudenie, minim 1000 Euro/ cuplu”.

Organizarea unei nunți în 2024, cu puțin peste 100 de invitați, poate depăși 30.000 de euro.

Cum cheltuielile mirilor sunt mari și darul invitaților trebuie să fie unul generos. Pentru un cuplu care nu are o relație foarte apropiată cu mirii, 1.500 de lei sunt suficienți, dacă vorbim doar de două persoane la masă. Suma crește pentru prietenii apropiați și rude.

Așadar, prietenii apropiați ar trebui să ofere peste 2.000 de lei de cuplu. Nașii, de la care toată lumea se așteaptă să dea un dar mult mai mare, ar trebui să scoată din buzunar cel puțin 4.000 de lei.

În cazul socrilor, darul iar ar trebui să fie substanțial, respectiv 2.800 - 3.500. Rudele apropiate, precum verișorii, unchii, mătușile e recomandat să dăruiască în jur de 2.200 de lei.

Comentarii Facebook