Miercuri 24 Aprilie

Tronsonul de autostradă Sebeș-Turda finalizat până în 2016. Se vor investi 500 milioane de euro


Proiectul pentru realizarea tronsonului de autostradă Sebeș-Turda a ajuns în stadiul de semnare a contractului, după ce câștigătorul licitației pentru construcție a fost stabilit, apoi fiind puse la dispoziție 22 de luni pentru proiectare și executare.

S-a finalizat licitația pentru tronsonul de autostradă Sebeș-Turda, iar după ce se va semna contractul vor avea 4 luni ppentru roiectare și 18 luni pentru executare. Au licitat 43 de firme, s-a ajuns undeva la 6 milioane de euro pe kilometrul de autostradă, și s-a ajuns la o investiție de aproximativ 500 de milioane de euro și sunt convins că multe firme din Cluj se vor implica în acest proiect. De asemenea sunt convins că o să fie beneficii foarte mari și pentru ocuparea forței de muncă”, a declarat președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan.

De asemenea, în 2014 vor fi începute lucrările pentru tronsonul Câmpia Turzii-Tg. Mureș, proiect ce se încadrează în exercițiul financiar din 2007-2013, porțiune ce va trebui finalizată până în 2016.

O altă investiție de aproximativ 55 de milioane de euro va fi făcută în acest an pentru finalizarea tronsonului de la Suplacu de Barcău la Borș, sumă finanțată din bugetul de stat pentru 2014.

Comentarii Facebook