Aproape 30.000 de posturi vacante în toată țara. Care sunt cele mai cerute meserii


Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt disponibile 29.803 locuri de muncă. 

Astfel, conform ANOFM, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: agent de securitate (2.447), lucrător comercial (1.338), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.242), muncitor necalificat în industria confecţiilor (966), confecţioner-asamblor articole din textile (754), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie (704), vânzător (666), casier (571), manipulant mărfuri (541), vânzător ambulant de produse nealimentare (460).

Din cele 29.803 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 1.525 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate, programator, manager,  medic, contabil etc), 18.329 pentru persoanele cu studii liceale, postliceale, profesionale, restul locurilor de muncă fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale sau fără studii. 


Comentarii Facebook