Apartamentele din Cluj-Napoca rămân cele mai scumpe din țară: Proprietarii așteaptă luni de zile și cedează la cele mai mari negocieri
Cluj-Napoca, încă pe primul loc la prețurile apartamentelor: tranzacțiile durează cel mai mult, dar se negociază la sânge
Piața imobiliară din România rămâne una contrastantă: în timp ce în unele orașe locuințele se vând rapid, în altele cumpărătorii au mai mult loc de negociere. Cel mai recent raport Imobiliare.ro Market 360 arată că în trimestrul al doilea din 2025 apartamentele s-au tranzacționat, în medie, mai repede decât la începutul anului, însă reducerile obținute la prețul cerut au crescut.
Cluj-Napoca – cel mai scump oraș din țară
La Cluj, prețul mediu a trecut de 3.100 euro/mp util, ceea ce îl menține pe primul loc în clasamentul național. Totuși, cumpărătorii nu se grăbesc: proprietarii și dezvoltatorii clujeni așteaptă cel mai mult pentru a încheia o vânzare. Dacă în primul trimestru un apartament putea rămâne pe piață chiar și trei luni, în perioada aprilie–iunie timpul mediu de tranzacționare a coborât la 78 de zile.
În același timp, marja de negociere a crescut la aproape 5%, cea mai mare dintre marile orașe din România.
București – lider la viteză
În Capitală, apartamentele se vând cel mai repede: în medie, în 47 de zile, mult mai rapid decât la Cluj și chiar decât anul trecut. Negocierile au devenit și aici mai consistente, diferența dintre prețul cerut și cel final ajungând la 4,1%, față de 3,5% la început de an.
Brașov, Iași și Constanța – aproximativ două luni până la vânzare
În aceste orașe, ritmul tranzacțiilor este apropiat de media națională, cu perioade de așteptare de circa două luni. La Brașov, de pildă, un apartament se vinde în medie în 62 de zile.
Timișoara – stabilitate și cele mai mici reduceri
În Timișoara, piața rămâne printre cele mai stabile. Durata tranzacțiilor este a doua cea mai scurtă din țară, după București, iar negocierile sunt minime: doar 2,5% reducere față de prețul inițial, sub media națională.
„Atunci când prețul de listare este realist, apartamentele atrag mai mulți cumpărători și se vând mai repede. Cumpărătorii au acces la instrumente de verificare și tind să aibă mai multă încredere în proprietățile corect evaluate”, explică Daniel Crainic, director de marketing la Imobiliare.ro.
9 Comentarii