Internship plătit la Iulius Mall: Se caută 25 de studenți sau absolvenți din Cluj sau alte orașe. Anii trecuți, 70% dintre participanți au fost angajați!
Internship plătit la Iulius Mall, în Cluj și mai multe orașe din țară. Sunt disponibile 25 de locuri
Iulius Company a lansat o nouă ediție a programului de internship „Rising Stars at IULIUS”, un demers anual dedicat tinerilor aflați la început de carieră și interesați să își dezvolte experiența practică într-un mediu profesional. Programul vine cu 25 de locuri disponibile în mai multe domenii de activitate și se desfășoară în patru orașe importante din țară, oferind participanților șansa de a lucra direct alături de echipele uneia dintre cele mai mari companii de dezvoltare imobiliară din România.
Inițiativa se adresează studenților, masteranzilor și absolvenților care doresc să își completeze formarea academică prin experiență practică, într-un cadru organizat, în cadrul unor departamente variate precum marketing, leasing, media sales, contabilitate și tehnic. Programul este conceput ca o oportunitate de intrare în piața muncii, într-un context în care primele experiențe profesionale pot influența semnificativ traseul de carieră.
„Rising Stars at IULIUS", internship-ul anual al companiei, a început:
25 de locuri în cinci domenii, patru orașe și oportunitatea de a te alătura
unui top developer din România
Primii pași în carieră pot fi provocatori, iar de cele mai multe ori determină parcursul profesional. De aceea este important să ai alături profesioniști care sunt dispuși să-și împărtășească experiența și cunoștințele. Studenții, masteranzii și absolvenții care își doresc să pună în practică ce au învățat pot să se înscrie în programul de internship demarat de IULIUS, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte mixed-use din România. Marketing, Media Sales, Leasing (închirieri), Contabilitate și Tehnic sunt departamentele unde cei interesați pot aplica până pe 22 mai 2026. Programul de internship „Rising Stars at IULIUS” se desfășoară la nivel național, în Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Suceava, iar înscrierile se fac online pe: https://cariere.iulius.ro/internship.
Anul acesta, IULIUS deschide 25 de posturi pentru studenții din anii terminali, masteranzi dar și pentru absolvenți, prin intermediul internship-ului plătit „Rising Stars at IULIUS”. Perioada de înscriere este până pe 22 mai 2026, iar pe 20 iulie vor începe cele trei luni ale programului. Înscrierile se fac online: https://cariere.iulius.ro/internship.
În Cluj-Napoca, tinerii pot aplica în departamentele de marketing sau tehnic, în Timișoara, pentru departamentele de leasing (închirieri) și tehnic. La Iulius Mall Suceava, pot aplica pentru departamentul de Media Sales, iar în Iași, tinerii pot aplica pentru unul dintre cele 13 job-uri disponibile în domenii precum: contabilitate, leasing, marketing, media sales și tehnic. Programul de internship al IULIUS are loc doar o singură dată pe an și în ultimii cinci ani, peste 70% dintre participanți au fost angajați în companie.
Compania IULIUS este dezvoltator și operator real estate specializat în proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava. Valoarea investiţiilor realizate în România depăşeşte 1,2 miliarde de euro. Portofoliul cuprinde peste 320.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiectele Family Market din Iași (Miroslava și Bucium).
IULIUS s-a impus şi drept unul dintre cei mai activi dezvoltatori și operatori de spații office clasa A, construind, sub brandul național United Business Center, poluri regionale de business și comunități creative multinaționale, în trei centre universitare importante ale României – Iași, Timișoara și Cluj-Napoca.
0 Comentarii